VIDEO Valeriu Gheorghiţă: Este foarte greu, în plină pandemie, de stabilit un nivel de siguranţă

VIDEO Valeriu Gheorghiţă: Este foarte greu, în plină pandemie, de stabilit un nivel de siguranţă

Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a declarat marţi, întrebat cu privire la posibilele măsuri de relaxare anunţate de premierul Florin Cîţu, că este foarte greu de stabilit un nivel de siguranţă în plină pandemie, subliniind importanţa vaccinării anti-COVID-19.


"Aşa cum s-a întâmplat până la acest moment, orice măsură de relaxare este important să vină la pachet cu o supraveghere foarte atentă din punct de vedere epidemiologic, pentru a avea o monitorizare de cel puţin două săptămâni, pentru a evidenţia eventualul impact în ceea ce priveşte creşterea numărului de cazuri şi progresiv se pot relaxa şi alte măsuri. Este foarte greu, în plină pandemie, de stabilit un nivel de siguranţă de la care eşti convins că lucrurile nu se pot agrava din punct de vedere epidemiologic. Tocmai din acest motiv este important ca un număr cât mai mare de persoane să fie vaccinate, pentru că o persoană vaccinată este o persoană care din punct de vedere al receptivităţii faţă de această infecţie este mult mai bine protejată şi receptivitatea scade. În momentul în care controlul unei pandemii se face doar prin măsuri restrictive, vei avea aceeaşi masă populaţională critică receptivă la această infecţie. În momentul în care se relaxează o serie de măsuri, aceeaşi masă populaţională critică va interacţiona şi în cazul în care vorbim de un virus circulant în populaţie într-o perioadă determinată de timp, sigur vei înregistra o creştere a numărului de cazuri", a afirmat Gheorghiţă într-o conferinţă de presă.

El a precizat că dacă în paralel cu măsurile restrictive se accelerează campania de vaccinare, odată cu relaxarea acestora, "probabilitatea să avem recădere din punct de vedere epidemiologic scade foarte mult".

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO


"Esenţial este să reducem cât mai mult masa critică a populaţiei receptive. În momentul în care vom relaxa aceste restricţii, avem un risc foarte mic de recădere din punct de vedere epidemiologic şi de a reintra iarăşi într-o perioadă de restricţii. Pentru noi este esenţial să asigurăm prioritizarea persoanelor vulnerabile", a adăugat Gheorghiţă.

Premierul Florin Cîţu a declarat marţi că restaurantele şi hotelurile de pe litoral ar putea funcţiona la capacitate maximă, de la 1 iunie, pentru persoanele vaccinate . De asemenea, el a arătat că s-ar putea renunţa la obligativitatea privind purtarea măştii în aer liber abia după data de 1 august , dar a precizat că şi acest lucru depinde de ritmul în care se desfăşoară imunizarea populaţiei. AGERPRES/(A - autor: Florentina Peia, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)

* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Eduard Hellvig, atac dur la medicul Cîrstoiu: „Când spectacolul începe să fie fluierat, își iau trusa de machiaj și își văd de drum”