
VIDEO „Venea direct spre noi”/Coliziune cu un bombardier B-52 al armatei americane, evitată la limită de un pilot al unui avion comercial
Un pilot al unei curse regionale operate de compania Delta Air Lines a fost nevoit să execute vineri o manevră bruscă pentru a evita o coliziune în aer cu un bombardier B-52 al Forțelor Aeriene ale SUA, relatează presa de peste ocean. Incidentul a fost surprins într-o înregistrare audio publicată ulterior pe TikTok, în care pilotul își cere scuze pasagerilor pentru virajul brusc.
Incidentul a avut loc la bordul zborului SkyWest 3788, operat de Delta Connection, care efectua o cursă de la Minneapolis (Minnesota) spre Minot (Dakota de Nord), a transmis compania SkyWest într-un comunicat, citat de CNN.
Aeronava a aterizat în siguranță la Minot, dar a fost nevoită să întrerupă inițial procedura de aterizare după ce, în timp ce se apropia pentru a efectua manevra, în calea sa a apărut o altă aeronavă, vizibilă abia în ultimul moment.
SkyWest a anunțat că investighează incidentul. Turnul de control implicat nu aparține Administrației Federale a Aviației (FAA), astfel că instituția nu are încă un raport oficial, dar a precizat că strânge informații despre cele întâmplate.
„Venea direct spre noi”
Într-o înregistrare difuzată pe TikTok, pilotul poate fi auzit explicând că o aeronavă „venea cumva, parcă, direct spre noi” și că nu a fost informat de nimeni despre prezența acesteia.
„Nimeni nu ne-a spus nimic,” spune pilotul, al cărui nume nu este menționat.
Acesta a povestit că a fost instruit de turn să raporteze poziția la aproximativ 10 km de aeroport. După ce a luat legătura cu controlorii de trafic, i s-a cerut să vireze la dreapta. Dar, văzând o aeronavă în acea direcție, a fost redirecționat la stânga. Avionul care i-a apărut în cale părea a fi unul militar, după viteza mare de zbor.
„Nu știu exact cât de repede mergeau, dar erau mult mai rapizi decât noi,” a spus pilotul. „Mi s-a părut că cel mai sigur lucru era să virăm în spatele lor.”
Pilotul și-a cerut scuze pentru manevră
În final, pilotul și-a cerut scuze pentru „manevra agresivă”, adăugând că „l-a luat prin surprindere.”
„Pe scurt, nu a fost deloc plăcut. Îmi cer scuze și vă mulțumesc că înțelegeți,” a spus pilotul, fiind aplaudat de pasageri.
Atât Pentagonul, cât și Delta Air Lines au direcționat solicitările CNN către SkyWest pentru detalii suplimentare.
O pasageră aflată la bord, Monica Green, a declarat pentru CNN că avionul se pregătea să aterizeze când a simțit o smucitură, „ca și cum am fi făcut o întoarcere la 180 de grade”. Apoi a urmat mesajul pilotului care a promis că va oferi explicații după aterizare.
Green, care călătorește frecvent în interes de serviciu, a spus că nu a mai trecut niciodată printr-o astfel de experiență.
„M-am bucurat de transparența pilotului. M-a liniștit faptul că a spus ce s-a întâmplat și că a informat pasagerii,” a povestit ea.
Forțele Aeriene ale SUA investighează incidentul
Bombardierul implicat este un B-52 Stratofortress, aeronavă militară de mari dimensiuni, capabilă să zboare pe distanțe lungi, la viteze subsonice, la altitudini de până la 15.000 de metri. Poate transporta armament nuclear sau convențional de mare precizie, beneficiind de sistem de navigație globală.
Baza aeriană Minot găzduiește a 5-a Escadrilă de Bombardament și a 91-a Escadrilă de Rachete, precum și un număr mare de echipamente și vehicule ale Forțelor Aeriene ale SUA, inclusiv 26 de bombardiere B-52, potrivit New York Post.
Nu este clar cât de aproape s-au apropiat cele două avioane sau dacă a fost activată o alarmă în cabina de pilotaj pentru a avertiza piloții despre o posibilă coliziune.
„Suntem la curent cu recentele informații privind aeronavele comerciale și ale Forțelor Aeriene care operează în spațiul aerian din jurul Aeroportului Internațional Minot. În prezent, investigăm acest incident. Putem confirma că un avion B-52 al bazei aeriene Minot a survolat târgul statului Dakota de Nord vineri seara”, a declarat duminică seara un purtător de cuvânt al Forțelor Aeriene pentru ABC News.
Sursă foto: Dreamstime.com