Viktor Orban: Migranţii 'nu ar trebui să primească niciun cent' din bugetul UE

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat vineri că nu susţine un buget al Uniunii Europene (UE) care ia bani de la agricultură, dezvoltare regională, cercetare şi dezvoltare şi îi dă ţărilor care acceptă migranţi, informează agenţia de presă MTI.

În interviul său săptămânal pentru postul de radio public ungar, Orban a declarat că negocierile pentru bugetul UE pentru perioada 2021-2027 vor dura mult şi a subliniat că acest buget multianual trebuie să întrunească unanimitatea statelor membre. "Atâta vreme cât ungurii nu-şi vor da acordul, nu va exista un buget", a spus el.

Potrivit premierului ungar, migranţii "nu ar trebui să primească niciun cent", iar cea mai mare parte (din fondurile pentru migranţi) ar trebui să fie acoperită de statele membre din bugetele naţionale.

Viktor Orban a dat asigurări că nu va reduce sprijinul pentru agricultură.

Ungaria, unde recent Viktor Orban a obţinut un nou mandat de premier, s-a evidenţiat din 2015 prin discursul său ostil faţă de primirea migranţilor non-europeni, o poziţie pe care expus-o de mai multe ori în faţa criticilor partenerilor săi europeni. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români