Viorica Dăncilă: Eu cred că moţiunea nu va trece

Premierul Viorica Dăncilă crede că moţiunea de cenzură, pe care reprezentanţii opoziţiei au anunţat că o vor depune în Parlament, nu va trece la vot.

"Trebuie ca opoziţia să arate numărul de voturi pe moţiune şi dacă gândim logic, moţiunea de cenzură sau demisia primului ministru sunt instrumentele prin care acest Guvern este dat jos. Chiar dacă merg eu în Parlament cu remanierea şi nu obţin numărul de voturi necesare, Guvernul rămâne în forma actuală, Guvernul nu cade. Eu cred că, dacă opoziţia într-adevăr vrea să dea jos acest Guvern, trebuie să introducă moţiunea de cenzură şi să se asigure că trece, pentru că remanierea nu dărâmă Guvernul. Eu cred că moţiunea nu va trece", a declarat Dăncilă miercuri, la un eveniment organizat de Primăria Capitalei.

Premierul a adăugat că va merge în Parlament pentru a obţine un vot de încredere.

"O să mergem în Parlament pentru a obţine un vot de încredere. Am lăsat prima dată moţiunea, poate trece moţiunea şi nu mai este nevoie de votul de încredere, nu?", a mai spus Viorica Dăncilă. AGERPRES


populare
astăzi

1 Oamenii de afaceri Gregor Hudohmet și Dragomir Theodor Cristian, arestați preventiv 30 de zile după ce ar fi cerut șpagă 450.000 euro de la o altă fir…

2 Suspectă treabă... / Afacerea gazului lichefiat: culisele contractului de lobby de la Cotroceni

3 De la colaps la renaștere / destinul zbuciumat al caprelor negre din Carpați

4 Oaia la groapă și ciorba de bureți: rețetele arhaice ale Carpaților

5 VIDEO Jocul din spatele căderii guvernului Bolojan: miza gazelor și conexiunea americană