Virgil Popescu: Noile plafoane: 0,80 bani/kWh pentru energie electrică şi 0,31 bani/kWh pentru gaze

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunţat marţi că Guvernul a adoptat noile măsuri pentru plafonarea preţurilor şi compensarea facturilor la energie electrică şi gaze naturale, care vor însemna 0,80 bani/kWh pentru energie electrică şi 0,31 bani/kWh pentru gaze, de la 1 februarie.

"Astăzi am aprobat ordonanţa de urgenţă prin care, începând cu data de 1 februarie, se fac anumite modificări în ajutorul oamenilor. Practic, pentru toţi consumatorii casnici, pentru toţi românii care deţin o locuinţă, scade plafonul de la 1 leu pe kW la 0,80 de bani pe kW pentru energie electrică şi de la 0,37 bani pe kW la 0,31 de bani pe kW, indiferent cât consumă. Dacă, în plus faţă de acest lucru, consumă 500 kW lunar şi 300 de metri cubi lunar, atunci beneficiază de o compensare suplimentară şi, practic, vor plăti 0,68 de bani pentru energia electrică şi circa 0,22 de bani pentru gazele naturale - aici vorbim de toate taxele incluse", a arătat el într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria.

Ministrul a menţionat că va exista "o plajă foarte mare" de consumatori non-casnici pentru care preţul va fi plafonat la 1 leu pe kW la energia electrică şi la 0,37 de bani pe kW la gazele naturale. Astfel, schema a fost lărgită, dincolo de instituţii de învăţământ sau ONG-uri, "pentru, practic, aproape toţi consumatorii non-casnici", cu excepţia marilor consumatori de energie electrică, care au beneficiat de Ordonanţa 81, pe o schemă de ajutor de stat aprobată de Comisia Europeană.

"O schemă în care numai anul trecut am plătit 130 de milioane de euro şi pentru ei suntem în discuţii în Comisia Europeană să reînnoim această schemă. CET-urile nu beneficiază de acest preţ plafonat, pentru că în această Lege 259, de aprobare a Ordonanţei, au o schemă de ajutor. Vă aduc aminte că CET-urile sunt sprijinite de la Guvern, prin această schemă de ajutor, prin această lege, cu jumătate din diferenţa între preţul gazului natural şi preţul de referinţă de 250 de lei, şi nu beneficiază de această schemă producătorii de energie electrică, evident, pentru energia consumată, autoconsumată sau gazul natural pe care îl folosesc în aprinderea cărbunelui sau a altui combustibil", a spus el. AGERPRES


populare
astăzi

1 Surpriză de proporții la vârful Europei! Polonia a început să cumpere Germania, bucată cu bucată!

2 „Capcana cu miere”. Scandal sexual și acuzații de spionaj înaintea alegerilor din Ungaria. Contracandidatul lui Orban: „M-am lăsat sedus”

3 Tânăra de 33 de ani care a făcut achiziția Carrefour, fiica unuia dintre frații Pavăl, deținătorii Dedeman

4 Mutarea strategică de la Ministerul Apărării. Adevărata miză a centrelor militare, explicată de generalul Bălăceanu

5 O femeie a murit în vehiculul electric care a luat foc în mers, pe un bulevard din București. Soțul său a reușit să se salveze