Virgil Popescu şi Dan Motreanu candidează la funcţia de prim-vicepreşedinte al PNL (surse)

Virgil Popescu şi Dan Motreanu candidează la funcţia de prim-vicepreşedinte al PNL în domeniul strategiilor politice, au declarat pentru AGERPRES surse liberale.

Potrivit surselor citate, pentru această funcţie este posibil să-şi depună candidatura şi Gheorghe Falcă.

La funcţia de vicepreşedinte în domeniul apărării şi siguranţei naţionale şi-au depus candidatura: Virgil Guran, Vergil Chiţac, Ben Oni Ardelean şi Sorin Moldovan. Şi la această funcţie este posibil să-şi depună candidatura şi alţi liberali.

Pentru funcţia de secretar general al PNL candidează Lucian Bode.

Candidaturile pentru aceste funcţii se pot depune până vineri, la ora 24,00.

Consiliul Naţional al PNL în care vor avea loc alegeri pentru funcţiile de secretar general, prim-vicepreşedinte în domeniul strategiilor politice şi vicepreşedinte în domeniul apărării şi siguranţei naţionale va avea loc pe 27 mai la Poiana Braşov, cu participarea a 1.000 de delegaţi.

Liga Aleşilor Locali va avea loc cu participarea celor 1.200 de primari liberali, pe 26 mai, tot la Poiana Braşov.

Premierul Nicolae Ciucă a fost ales preşedinte al PNL pe 10 aprilie. Pe 2 aprilie, Florin Cîţu a demisionat din funcţie după ce mai mulţi liberali i-au cerut acest lucru. Ciucă era vicepreşedinte al PNL în domeniul apărare şi siguranţă naţională. Pe 2 aprilie, şi Dan Vîlceanu a demisionat din funcţia de secretar general al PNL, funcţie preluată interimar de prim-vicepreşedintele Lucian Bode. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte