Virusurile care provoacă răceală şi gripă rareori infectează o persoană în acelaşi timp (studiu)

Virusurile care provoacă răceală şi gripă rareori infectează o persoană în acelaşi timp (studiu)

Riscul ca o persoană care suferă de răceală să contracteze gripă este redus, şi viceversa, conform rezultatelor unui studiu de amploare realizat în Regatul Unit, citat de UPI marţi. Aceste concluzii pot ajuta atât la îmbunătăţirea predicţiei epidemiilor de gripă şi răceală, ca şi la identificarea unor noi modalităţi de control a răspândirii acestor probleme de sănătate, au indicat cercetătorii.

Interacţiunea dintre răceală şi gripă a fost observată şi anterior de oamenii de ştiinţă, însă acesta este primul studiu suficient de amplu pentru a oferi dovezi solide ale acesteia, potrivit autorilor cercetării.

Echipa de oameni de ştiinţă a testat unsprezece tipuri de virusuri respiratorii din peste 44.000 de eşantioane prelevate de la peste 36.000 de persoane suferind de o boală respiratorie acută. Dintre acestea, 35 de procente au fost testate pozitiv cu un virus. Dintre acestea, 8 procente erau infectate cu mai mult de un tip de virus.

Cea mai semnificativă interacţiune s-a observat între virusurile gripale A şi rinovirusuri, o cauză a răcelii comune. Prin tehnici de modelare computerizată s-a constatat că interacţiunile dintre cele două care au inhibat infecţia cu ambele se manifestă atât la nivel individual cât şi la nivel de populaţie.

Pacienţii cu gripă A prezintă un risc redus cu aproximativ 70 de procente de a fi infectaţi şi cu rinovirus în comparaţie cu cei care au contractat alte tipuri de virus, potrivit studiului publicat la data de 16 decembrie în jurnalul Proceedings of the National Academy of Sciences.

"Un tipar cu adevărat izbitor din informaţiile noastre este reducerea cazurilor de virus respirator rinovirus, un virus comun ce provoacă răceala uşoară, care se manifestă pe timpul iernii, în jurul perioadei în care activitatea gripei creşte", a declarat autoarea principală a studiului, Sema Nickbakhsh, din cadrul Centrului de Virusologie al Universităţii din Glasgow.

''Aşa cum leii şi hienele concurează pentru resursele de hrană din Masai Mara, credem că virusurile respiratorii pot concura pentru resursele din tractul respirator", a explicat cercetătoarea într-un comunicat emis de organizaţia pentru Cercetare şi Inovare din Regatul Unit (UKRI).

''Există diverse posibilităţi pe care le investigăm, cum ar fi faptul că aceste virusuri concurează pentru celulele organismului pe care vor să le infecteze, sau că răspunsul imun la un virus face mai dificil ca un alt virus fără legătură să infecteze aceeaşi persoană'', a adăugat Nickbakhsh.AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...