Vlad Țepeș a fost, în scurtele sale domnii, un adevărat coșmar pentru otomani. Crescut în palatele otomane, Țepeș și-a folosit toate cunoștințele dobândite pentru a exploata fiecare slăbiciune a osmanlâilor, dând dovadă de o inteligență militară aparte.

Vlad Țepeș a fost unul dintre cei mai înverșunați dușmani de la fruntariile europene ale Imperiului Otoman. Un războinic care, culmea, a fost antrenat și pregătit în arta militară chiar de turci, în fortărețele și palatele din Asia Mică. Odată ajuns pe tronul Țării Românești, la care avea drept prin descendența sa din neamul Basarabilor, fiind nepot al marelui voievod Mircea cel Bătrân și fiu al lui Vlad Dracul, Țepeș i-a sfidat pe turci și a îndrăznit să semene teroare chiar în teritoriile otomane cu zeci de mii de victime.

Stăpânii lumii

După căderea Constantinopolelui în anul 1453 în fața oștilor sultanului Mahomed al II-lea, Imperiul Otoman a devenit cu adevărat o super putere în Orient și în Balcani, amenințând Europa. De altfel, acesta era și visul lui Mahomed al II-lea, să deschidă porțile Europei și să-și arunce armatele asupra creștinătății. După căderea ultimului bastion al Bizanțului, turcii devin stăpâni pe Marea Neagră dar și pe Balcani.

„Având Bosforul și Dardanelele, turcii deveniseră, de fapt, stăpânii Mării Negre. Comertul cetăților genoveze din Crimeea, în fruntea cărora sta Caffa, comerțul Chiliei și Cetății Albe, fu controlat de ei ; în cele din urmă, înseși aceste cetăți căzură în mâna lor: Marea Neagră deveni o mare turcească. Prin cucerirea Constantinopolului, turcii ajunseseră stăpâni nu numai ai centrului vital al Peninsulei Balcanice, dar și ai unui centru mondial. Stăpân pe strălucita cetate a lui Constantin, pe orașul împăratului" (Țarigrad) cum spuneau slavii, turcii devin o mare putere a lumii și cea mai mare din sud-estul european, dar și din vestul asiatic”, preciza Constantin C. Giurescu în lucrarea ”Istoria Românilor”.

Singurele cetăți care au rămas în coasta otomanilor erau Belgradul, controlat de unguri dar și Chilia, cetate stăpânită de români. Mahomed al II-lea își va fixa ca obiectiv ocuparea acestor două cetăți, mai ales că acestea aveau un dublu rol. Pe de o parte, deschideau porțile Europei, pe de altă parte, erau baze de operațiuni creștine contra otomanilor.

„Câtă vreme românii stăpânesc Chilia și Cetatea Albă, iar ungurii Belgradul sârbesc, nu vom putea birui pe creștini”, menționa marele sultan Mahomed al II-lea.

Vlad, fiul lui Drăculea, un domnitor autoritar care sfida pe „împăratul împăraților”

După o încercare efemeră în anul 1448 de a ocupa tronul Țării Românești, Vlad Țepeș este nevoit să pribegească prin Transilvania și Moldova până în 1456, când va deveni domnitor al Valahiei. Paradoxal, Vlad al III lea ”Țepeș” obține tronul , prima dată, în 1448, chiar cu ajutorul otomanilor. Mai mult decât atât, a petrecut mai bine de cinci ani la turci, învățând acolo meseria armelor și obiceiurile turcești.

Odată ce a obținut tronul, Vlad s-a preocupat, în primul rând, să-i pedepsească crunt pe boierii care i-au ucis tatăl, dar mai ales pe fratele mai mare Mircea, îngropat de viu. Totodată, și-a asigurat o relativă liniște a tronului, ucigând un pretendent, pe Dan, care venise cu oaste împotriva sa.

După ce și-a pedepsit dușmanii pe plan intern, Vlad a început să se ocupe de turci. În primul rând, a refuzat să le mai plătească tributul. Nici măcar copiii ceruți de Mahomed al II-lea, în sistemul devșirme, pentru a servi în armata otomană, nu au fost trimiși. După trei ani de nesupunere, Mahomed al II-lea a ajuns la concluzia că domnitorul Țării Românești trebuie înlăturat. În locul unei intervenții în forță, a apelat la un șiretlic. L-a trimis pe un grec, Catavolinos, împreună cu un detașament otoman, dar și cu Hamza, begul de Nicopole. Motivul invocat de turci era reglarea unor chestiuni de hotar, la care trebuia să fie prezent și voievodul muntean. Planul era ca Vlad să fie prins și adus la sultan.

Voievodul Valahiei a reușit să le afle intențiile, obișnuit poate și cu șiretlicurile turcești, și a contracarat magistral. S-a făcut că plătește tributul, inclusiv în copii. În paralel, a pregătit un mic detașament care i-a înconjurat pe ostașii otomani. Atât Catavolinos, cât și Hamza Beg au căzut în mâinile lui Vlad Țepeș.

În fața Târgoviștei, Țepeș ordonă ridicarea câte unei țepe pentru fiecare soldat otoman prins și două speciale pentru Hamza Beg și Catavolinos. Supliciul a fost cumplit iar priveliștea îngrozitoare, o adevărată pădure de țepe, cu turci mutilați, în fața cetății de scaun a Valahiei.

Țepeș, coșmarul otomanilor la sud de Dunăre

Vlad Țepeș nu s-a mulțumit doar cu atât, ci și-a pregătit oastea și a atacat la sud de Dunăre în ținuturile otomane. A cucerit Giurgiul și a făcut ravagii pe o distanță de aproximativ 600 de kilometri, a ucis orice garnizoană sau contingent otoman întâlnit în cale. Evident, pedepsele erau cumplite, trasul în țeapă jucând un rol esențial. Numărul victimelor era contabilizat într-un mod sinistru. Erau numărate capetele luate de turcii ucișii.

Țepeș s-a lăudat cu această campanie și regelui Ungariei, Matiaș Corvin, mărturisindu-i, pe baza numărătorii turcilor decapitați, că oștenii săi au ucis peste 25.000 de oameni în teritoriul otoman. Oștenii valahi au semănat teroare în ținuturile Balcanice ale otomanilor.

„Se speriaseră întru atâta mulțimile ( n.red. - ale turcilor) încât se socotea fericit cel ce putea trece dincolo, în Anatolia", se arăta într-o mărturie contemporană.

Oștile lui Vlad Țepeș au ajuns până la Nicopole și Ghighen. În plus, se pare, a fost atacată cu succes și o parte a unei flote otomane de pe Dunăre. În prima lună a anului 1462, trupele valahe se întorceau cu o pradă bogată din teritoriile otomane.

Un tactician cu o imaginație incredibilă

Evident, campania lui Vlad Țepeș la sud de Dunăre s-a lăsat cu represalii. Mahomed al II-lea nu putea lăsa nepedepsită această acțiune de neconceput pentru „împăratul împăraților”. Vlad Țepeș a cerut ajutor de la regele Ungariei și spera ca brașovenii să-i poată echipa aproape 3.000 de soldați. Campania de pedepsire otomană a început cu un atac al Marelui Vizir Mahmud în fruntea a 18.000 de oameni. Brăila a fost arsă, dar și alte târguri de pe malurile Dunării. Cu un corp de oaste profesionist și bine echipat, Vlad Țepeș respinge atacurile otomane și îi măcelărește din nou pe turci, urmărindu-i și de această dată la sud de Dunăre.

Situația era deja inaceptabilă pentru Mahomed al II-lea, care a plecat personal în fruntea trupelor pe 26 aprilie 1462. Numărul soldaților otomani plecați în campanie variază de la o sursă la alta. Cronicarul grec Chalcocondil, de exemplu, avansează cifra de 250.000 de oșteni otomani. Specialiștii spun însă că, cel mai probabil, Mahomed al II-lea a venit în Valahia în fruntea a cel mult 80.000 de oameni, printre care și temuții ieniceri.

De cealaltă parte, lăsat singur în fața turcilor, Vlad Țepeș nu putea aduna mai mult de 25.000 de oameni, printre care și trupele sale de elită, echipate după model vest-european. Era evident că domnitorul muntean nu putea lupta în câmp deschis contra otomanilor, motiv pentru care și-a folosit din plin imaginația și priceperea de strateg militar. A început prin a pustii totul în calea otomanilor, retrăgând populația către zonele înalte, muntoase, cu tot cu animale și provizii. Mai apoi, a organizat adevărate formațiuni de guerila care au hărțuit armata otomană încă de la trecerea Dunării.

Timp de o săptămână, trupele otomane au mers printr-un teritoriu pustiu, fără hrană și apă, hărțuiți și împuținați în permanență de trupe rapide și bine pregătite care loveau și mai apoi dispăreau fără urmă. Mahomed era însă decis să ocupe Târgoviște, iar pe la mijlocul lunii iunie, trupele extenuate ale sultanului au decis să facă tabăra în apropiere, mai ales că aveau nevoie urgent să facă rost de provizii.

Planul îndrăzneț intrat în legendă

Atunci, Vlad Țepeș a conceput un plan îndrăzneț care avea să intre în legendă. În noaptea de 16 spre 17 iunie, deghizați în otomani, 10.000 de luptători valahi în frunte cu Vlad Țepeș s-au strecurat în tabăra otomană și au declanșat haosul. În toiul nopții au început să ucidă în stânga și în dreapta, iar turcii năuciți de somn, dar și de viteza atacului au început să se lupte și între ei. Se presupune că au murit 15.000 de otomani în aceea noapte.

Din păcate pentru domnitorul muntean, mai mulți boieri nu au respectat întocmai ordinele, iar o parte a trupelor a confundat corturile unor viziri cu cortul sultanului. Dacă totul ar fi mers cum a fost planificat, cel mai probabil, Mahomed al II-lea ar fi fost ucis, iar armata otomană decimată.

Chiar și așa, după „atacul de noapte”, oștirile otomane erau complet vlăguite. Mahomed al II-lea, a preferat să lase o parte din trupe alături de Radu cel Frumos, favoritul său, dar și fratele turcit al lui Vlad Țepeș. Sultanul l-a numit domnitor și a trecut Dunărea înapoi în Balcani.

Trădat de boieri și hărțuit de trupele otomane ale fratelui său, Vlad Țepeș refugiat în Transilvania.