Vladimir Putin: 2016 a fost un an dificil, dar promițător

Președintele rus Vladimir Putin a estimat sâmbătă, în mesajul adresat concetățenilor săi de Anul Nou, că 2016 a fost un an 'dificil, dar promițător', și a lansat un apel la solidaritate între ruși, transmite AFP.

''Anul care se încheie a fost dificil, dar aceste greutăți ne-au permis să fim alături unii de alții'', a spus Putin în mesajul ce este difuzat în mod normal la miezul nopții de 31 decembrie spre 1 ianuarie, dar care este deja disponibil în Extremul Orient rus.

''Cel mai important este să avem încredere în noi înșine, în capacitățile noastre, în țara noastră. Noi lucrăm cu succes și realizăm multe'', a spus șeful statului rus, care i-a salutat mai ales pe conaționalii aflați departe de casă, cum este cazul militarilor ruși din Siria.

''Avem o țară imensă, unică și magnifică'', a continuat Vladimir Putin, care și-a exprimat speranța că anul 2017 va aduce ''pacea, stabilitatea și prosperitatea''.

Anul 2016 a consacrat revenirea în forță a Rusiei în afacerile internaționale. Rusia s-a implicat în Siria, unde a impus o încetare a focului și a promovat, alături de Turcia, convorbiri preliminare în vederea instaurării păcii, după o campanie militară care a permis forțelor aliatului Moscovei, președintele sirian Bashar al-Assad, să reia controlul asupra orașului Alep, notează AFP.

AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Protestul AUR / Mulțimea se mută la Arestul Central

2 Mitingul AUR, un eșec care pune sub semnul întrebării cifrele din sondaje...

3 Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”

4 VIDEO Aproape 20 de milioane de dolari ascunși în păduri și depozite zguduie Fidesz / Banii, pitiți de un fost ministru al Guvernului Orban, găsiți de a…

5 Centrala de apartament poate aduce amenzi uriașe și dosar penal