
Voi ați citit declarația de avere a lui Petrișor Peiu, care militează de ani de zile pentru naționalizarea OMV Petrom?
Senator AUR și susținător al candidatului George Simion, Petrișor Peiu militează de ani de zile pentru naționalizarea OMV Petrom. El deține acțiuni OMV Petrom de 1,2 milioane de lei, prin bursă.
HotNews a analizat declarația de avere a senatorului AUR Petrișor Peiu, document care relevă că deține, prin bursă, acțiuni la aproape 30 de companii de stat și private. Această deținere nu e incompatibilă cu statutul de membru al Parlamentului.

Una dintre aceste companii este chiar OMV Petrom, la care are aproape 1,7 milioane de acțiuni, în valoare de 1,2 milioane de lei.

De pe urma acțiunilor obține anual câștiguri prin dividende. Cu cât profitul companiei este mai mare, cu atât există posibilitatea creșterii sumelor distribuite prin dividende.
Petrișor Peiu consideră că sunt prea mari profiturile obținute de pe urma exploatării resurselor țării.
„Nu vă bucurați că este un semn de mare capitalism, căci OMV are ca acționar principal statul austriac, un stat care are ca prioritate politică externă blocarea aderării țării noastre la spațiul Schengen!”, a fost una dintre pozițiile lui Peiu referitoare la OMV.
„82 de miliarde de lei înseamnă cam 3,5% din cifra de afaceri totală a firmelor din țara noastră. Cu alte cuvinte, din fiecare 100 de lei încasați de o firmă de aici, 3 lei și jumătate ajung în buzunarele deținute de către firma austriacă OMV!”, scria Peiu într-o analiză pentru Qmagazine, în septembrie 2023, intitulată „Cu românii ține cineva?”
OMV Petrom deține 31,8 miliarde de acțiuni (51,1%), statul român are 12,8 miliarde acțiuni (20,7%), persoane juridice – 15,2 miliarde acțiuni (24,3%), iar persoanele fizice, așa cum este Petrișor Peiu, 2,3 miliarde acțiuni (3,7%).
Cum vrea Petrișor Peiu să naționalizeze OMV Petrom
Peiu susține că OMV Petrom trebuie naționalizat, însă nu a detaliat un plan. Anul trecut, în august, la prezentarea unui plan de reindustrializare, Peiu a vorbit despre ideea ca acțiunile Petrom să ajungă la popor. Atunci, Petrișor Peiu a spus despre George Simion că este „singurul politician care a avut curajul să preia această idee de a renaționalizare, dacă vreți, pachetul majoritar de acțiuni de la Petrom pentru a-l revinde înapoi pe bursă românilor”.
„Și pentru că multă lume se întreabă de unde să vină multe din resursele financiare care să genereze o schimbare de curs în politica asta industrială a României, să știți că românii au în bănci peste 60 de miliarde de euro. Sunt datele Băncii Naționale, bani care, așa cum s-a văzut în cazul Hidroelectrica, așteaptă sau abia așteaptă să fie investiți de către români în acțiuni ale companiilor românești”.
În cazul unei vânzări pe bursă, valoarea acțiunilor crește.
Petrișor Peiu a vrut să ajungă șef la Transgaz
În decembrie, anul trecut, Petrișor Peiu fusese nominalizat de AUR pentru funcția de premier.
În cadrul dezbaterii de la Euronews România, candidatul independent la președinție Nicușor Dan l-a întrebat pe George Simion cum poate pretinde că este antisistem când pe lista pentru Parlamentare l-a pus, printre alții, și pe Petrișor Peiu, fost consilier al lui Adrian Năstase.
„Dacă ați fi antisistem cum pretindeți, nu l-ați fi pus pe lista de Parlament pe George Becali, care a furat terenuri, Chelaru, condamnat că a furat apartamente de la stat, pe Mugur Mihăiescu, colaborator al Securității, pe domnul Lasca, condamnat pentru violențe, ori pe domnul Petrișor Peiu, consilierul economic al lui Adrian Năstase”, a spus Nicușor Dan.
Petrișor Peiu a fost consilierul fostului premier Adrian Năstase în perioada 2001-2002, potrivit unui CV publicat pe site-ul companiei de stat Transgaz. CV-ul său a ajuns pe site-ul Transgaz deoarece în mai 2022 a fost propunerea Secretariatului General al Guvernului, controlat atunci de PSD prin Marian Neacșu, pentru funcția de administrator al companiei. În cele din urmă, acționarii au votat împotriva numirii lui la această companie strategică pentru statul român.
În perioada 1989-1999, a fost consilierul fostului premier Radu Vasile. A fost implicat în privatizarea Romtelecom, companie la care a deținut funcția de membru în Consiliul de Administrație, în perioada 1997-2000. Vânzarea din 1998 către grupul elen OTE a fost considerată, în acel moment, o privatizare controversată.
Între 2004 și 2005, Petrișor Peiu a fost director executiv la firma Centrul pentru Servicii în Radiocomunicații SRL, printre asociații căreia s-a numărat și Bogdan Chirieac, acum analist politic și proprietar al publicației online DCNews, potrivit Profit .
Din 2020 și până în 2022, potrivit CV-ului său, Peiu a fost coordonator de programe economice în trustul Realitatea Media.
Contactat de către HotNews, Petrișor Peiu a spus: „Nu răspund la întrebări personale”.