Voiculescu: Dacă am deranjat interese de origine politică, îmi cer scuze, dar nu-mi pare rău

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, și-a prezentat marți bilanțul activității, precizând că, dacă în timpul mandatului său a deranjat "niște interese", unele chiar de origine politică, își cer scuze, dar nu-i pare rău.

"Mai sunt în sistemul sanitar mii de probleme, mii de probleme care sunt la fel de urgente și care trebuie rezolvate acum. Cred însă cu tărie că măsurile pe care le-am luat în aceste luni sunt ceea ce are nevoie sistemul medical, ceea ce au nevoie medicii, ceea ce au nevoie pacienții. Și, desigur, dacă am deranjat niște interese, unele chiar de origine politică, îmi cer scuze, dar nu-mi pare rău. Au fost momente în care presiunea via canale politice a fost mare. În ultima vreme continuă sub deja celebra amenințare 'stai calm, stai cuminte la locul tău', lucru pe care l-am auzit și l-am simțit mulți dintre noi în această perioadă și (...) cei care au fost înaintea noastră în politică sau în administrație fără să aibă vreo legătură cu politica, cu siguranță, l-au simțit și ei", a declarat Vlad Voiculescu, într-o conferință de presă organizată la sediul Ministerului Sănătății.

Potrivit lui Voiculescu, "sănătatea nu are culoare politică, sănătatea este pentru și despre oameni".

"Reamintesc acum, la final, înainte de instalarea unui nou Guvern, că sănătatea nu are culoare politică. Sănătatea este pentru și despre oameni și cred că este rolul nostru, al tuturor, să ne îngrijim de sănătate și de sistemul de sănătate cu atenția pe care o merită, poate mai ales în domeniile în care anumite interese au fost deranjate. Probabil că (...) exact acele domenii nu ar trebui scăpate din vedere", a spus Vlad Voiculescu.

El a adăugat că intenționează să rămână aproape de sistemul sanitar și după încheierea mandatului său.

"Cu siguranță, voi rămâne aproape de sistemul sanitar", a afirmat Vlad Voiculescu.

AGERPRES/(A — autor: Mădălina Cerban, editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă