Volkswagen se retrage din competiţiile automobilistice

Marca germană Volkswagen, care a triumfat de-a lungul timpului în Raliul Dakar şi Campionatul Mondial de raliuri (WRC), a decis să se retragă din competiţiile automobilistice, informează cotidianul L'Equipe.

Responsabili Volkswagen au decis să îşi îndrepte toate eforturile către mobilitatea electrică, pentru ca grupul german să îşi poată reface blazonul după scandalul Dieselgate, generat de manipularea datelor privind emisiile.

Astfel, cei 169 de angajaţi ai Volkswagen Motosport, cu sediul la Hanovra, vor fi integraţi în activităţile industriale ale constructorului cu sediul la Wolfsburg, pentru a contribui la dezvoltarea gamei electrice a companiei.

Această echipă, condusă în acest moment de belgianul Sven Smeets şi de francezul François-Xavier Demaison în plan tehnic, a câştigat totul pe unde a trecut, cu trei victorii în Raliul Dakar, între 2009 şi 2011, patru titluri mondiale în WRC, obţinute de Sebastien Ogier între 2013 şi 2016, precum şi trei coroane mondiale în Rallycross (2017, 2018, 2020).

Audi, o altă marcă a grupului Volkswagen, a anunţat la rândul ei că va părăsi Formula E la finele anului 2021, pentru a se orienta către un proiect legat de vehiculele electrice în Raliul Dakar şi un prototip LMDH în anduranţă.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Teodor Ciobanu, editor online: Andreea Lăzăroiu)


populare
astăzi

1 Foarte interesant ce spune omul ăsta...

2 Scenariu șoc la Casa Albă / De ce crede un analist că Donald Trump ar putea demisiona

3 Generalul Ben Hodges îl acuză pe Donald Trump că a fost cumpărat de Putin

4 Cronica unui spital zguduit de scandaluri. Șpăgi pentru angajări, concursuri aranjate și medicamente scoase din circuit

5 Analizele de sânge s-ar putea schimba pentru milioane de oameni. Cercetătorii au descoperit o cauză a diagnosticelor greșite