Vrancea: Bărbat căutat de autorităţile germane pentru omor, găsit de poliţişti la Năneşti

Un bărbat în vârstă de 63 de ani, din municipiul Galaţi, căutat de autorităţile germane pentru o faptă de omor, a fost prins pe raza localităţii Năneşti şi reţinut de poliţiştii vrânceni, în baza mandatului european emis pe numele său, potrivit buletinului de presă remis marţi de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.

"La data de 16.09.2019, ora 9,00, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Năneşti au fost solicitaţi de un poliţist din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi să efectueze verificări pentru identificarea unui bărbat, în vârstă de 63 de ani, din municipiul Galaţi, pe numele căruia exista o semnalare emisă de Germania, privind arestarea în vederea extrădării. În urma cercetărilor efectuate, la ora 13,30 bărbatul a fost identificat de poliţişti pe raza comunei Năneşti", a precizat IPJ Vrancea.

Potrivit poliţiei, bărbatul era căutat pentru o faptă de omor săvârşită pe teritoriul statului german.

Bărbatul în cauză a fost predat poliţiştilor din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Galaţi. AGERPRES / (AS - autor: Dana Lepădatu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ady Ivaşcu)


populare
astăzi

1 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

2 LIVE Alegeri SUA / Trump i-a îngropat pe republicani. Democrații preiau controlul în Camera Reprezentanților și Senat, arată rezultatele

3 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...

4 VIDEO Încă o dovadă că „mielul lui Dumnezeu” este un fariseu / Reacția scandaloasă a lui Gigi Becali când a fost întrebat din ce bani și-a luat opt mași…

5 Câți bani iei la pensie în 2026 după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Calcule exacte