Vrancea: Minoră de 13 ani, din Homocea, căutată de poliţişti după ce a plecat de la domiciliu şi nu s-a mai întors

O minoră de 13 ani, din comuna Homocea, este căutată de poliţişti după ce a plecat duminică de la domiciliul său şi nu s-a mai întors, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.

"În data de 15 august, în jurul orei 04,00, poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Adjud au fost sesizaţi de o femeie cu privire la faptul că fiica sa, Burdujel Denisa, de 13 de ani, a plecat de la locuinţa sa din comuna Homocea şi a mai revenit. În prezent, poliţiştii, alături de voluntari şi membrii familiei minorei de 13 de ani desfăşoară activităţi specifice în vederea depistării persoanei dispărute", se arată într-un comunicat de presă al IPJ Vrancea.

Potrivit sursei citate, la momentul dispariţiei fata era îmbrăcată cu o pereche de jeans albi şi tricou negru.

Burdujel Denisa are 1,6 metri înălţime, constituţie slabă, brunetă, păr lungime medie, până la umeri, ochi căprui.

Persoanele care pot furniza informaţii care să conducă la găsirea minorei dispărute sunt rugate să sune la numărul de urgenţă 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie. AGERPRES / (AS - autor: Dana Lepădatu, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)


populare
astăzi

1 De citit cuvânt cu cuvânt ce scrie omul ăsta / „5 milioane de români vor munci până la 65-70 de ani, iar alții 200-250 de mii vor duce un trai tihnit, d…

2 „Și-au bătut joc de pensionari” / „De ce trebuie să îi omorâți pe oameni?” / „Mica recalculare”, după mai bine de un an de așteptare

3 Eroarea lui Putin care va costa curând Rusia. Expert în spațiul ex-sovietic: „Nu există nicio cale să iasă din asta”

4 Țara în care am ajuns să trăim... Din cauza PSD și a unor personaje ca ăsta...

5 Foarte interesante amănunte... / Ne-au luat bulgarii „caimacul”?