Washingtonul pune presiune pe Beijing la 25 de ani după dispariţia lui Panchen Lama

Statele Unite au reînnoit joi apelul lor în direcţia Chinei pentru a cere eliberarea unui tibetan dispărut în 1995 după ce a fost ales de Dalai Lama pentru a-i urma lui Panchen Lama, numărul doi în ierarhia budistă, scrie AFP.

În mai 1995, Gedhun Choekyi Nyima, în vârstă de 6 ani, a fost declarat reîncarnarea lui Panchen Lama de către Dalai Lama, laureat al Premiului Nobel pentru Pace şi duşman de moarte al Beijingului. La scurt timp a fost arestat de autorităţi şi nu a mai fost văzut de atunci, ceea ce face din el cel mai tânără deţinut politic din lume, potrivit asociaţiilor pentru apărarea drepturilor omului.

"Continuăm să punem presiune pe autorităţile chineze ca să îl elibereze, dar şi să spună lumii întregi unde se află", le-a declarat jurnaliştilor Sam Brownback, responsabil al Departamentului de Stat însărcinat cu libertatea religioasă internaţională.

Chinezii "au dreptul de a alege noul Dalai Lama aşa cum au dreptul de alege viitorul papă", a adăugat el.

Actualul Dalai Lama, Tenzin Gyatso, este în vârstă de 84 de ani. Moartea sa ar putea da o lovitură aspiraţiilor la autonomie ale regiunii din munţii Himalaya.

Autorităţile chineze ar putea atunci să-şi asume identificarea unui succesor pentru Dalai Lama, în speranţa de a desemna pe cineva mai înclinat să accepte tutela Beijingului.AGERPRES


populare
astăzi

1 Revolta unei românce după o experiență la all inclusive în Bulgaria / „Chiar dacă suntem români, nu înseamnă că suntem porci”

2 Înfrângere surprinzătoare pentru o componentă a „trupei Savonea”

3 Uite o informație care merită reținută...

4 Ce se întâmplă oare? / Semnal de alarmă la Dacia după vizita șefului Renault în România

5 Procurorii europeni, descinderi la CJ Ilfov și spital: vizate fonduri PNRR de 4 milioane €