Zeci de poliţişti sindicalişti au protestat faţă de nivelul salariilor, în timpul prezentării bilanţului Ministerului de Interne

Zeci de poliţişti sindicalişti au protestat faţă de nivelul salariilor, în timpul prezentării bilanţului Ministerului de Interne

Zeci de poliţişti din Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) au pichetat, marţi, sediul Ministerului Afacerilor Interne, în timp ce în instituţie se prezenta bilanţul activităţii acesteia pe anul 2019.

Preşedintele SNPPC, Dumitru Coarnă, a declarat, pentru AGERPRES, că sindicaliştii poliţişti nu solicită măriri de salarii, ci respectarea legislaţiei existente.

"Am ajuns la decizia ca într-o zi festivă, când vorbim de bilanţul Ministerului de Interne, să pichetăm. A fost o decizie pe care am privit-o ca pe o ultimă soluţie, pentru că am epuizat toate căile dialogului social, inclusiv judecata. Ne-am judecat, avem peste 5.000 de dosare în instanţa de contencios şi de dreptul muncii, peste 80% dintre ele cu soluţii favorabile. Am mers şi la Înalta Curte de Casaţie, pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Înalta Curte a constatat că noi avem dreptate şi îi obligă să ne dea drepturile începând din 2017. Noi suntem în 2020 şi ne-au blocat aici, au vrut să ne dea afară, să ne bată cu gaze", a declarat Dumitru Coarnă.

Acesta a precizat că una dintre revendicările manifestanţilor este egalizarea salariilor poliţiştilor la nivelul maxim.

"Revendicările sunt trei, mari şi late: o dată când vorbim de nerespectarea Legii 153 din 2017, anexa 6, articolul 28, cu privire la salarizare. Poliţiştii erau obligaţi să pună în aplicare un titlu de specialist de clasă, unde primeau nişte bănuţi, 2,5% la 5 ani vechime, 5% la 10 ani şi peste 7,5% la 15 ani. Acest lucru nu se respectă, deşi este în lege. Alt motiv fundamental este nerespectarea Deciziei 51 din 2019, publicată în Monitorul Oficial din 30 ianuarie 2020, unde îi obligă să egalizeze salariile la nivel maxim. Asta înseamnă că noi acum avem doi poliţişti, doi ofiţeri, doi agenţi de poliţie cu funcţii de conducere, cu funcţii de comandă, nu contează, care au aceleaşi sarcini în fişa postului şi salarii diferite. Suntem în ţara nebunilor, a ministrului Vela. Şi Înalta Curte a zis că trebuie să aibă toţi acelaşi salariu. Egalizaţi-l în sus, nu în jos! Judecătorul a zis: 'Pe ăla mic îl duci sus'", a explicat liderul sindical.

O a treia revendicare vizează OUG 20/2020, făcută "noaptea ca hoţii", care nu a fost discutată nici cu Consiliul Economic şi Social şi nici cu Consiliul Legislativ.

"A treia revendicare: au făcut Ordonanţa de Urgenţă 20, cu Poliţia Judiciară, unde au adăugat la Legea 360 a statutului poliţistului extrem de multe incompatibilităţi şi interdicţii, fără să respecte Constituţia şi dialogul social. N-au trecut-o nici prin Consiliul Economic şi Social, nici prin Consiliul Legislativ. Noaptea ca hoţii! Au promovat-o şi acum, de exemplu, avem un poliţist care are un program european, un PFA pe albine. Ce lege o încălca albina aia să nu-i dai voie omului să desfăşoare activitate de apicultură? Ce infracţiune săvârşeşte albina? Suntem nebuni! Autorul e domnul Despescu, secretarul de stat, şi domnul Liviu Vasilescu, inspectorul general al Poliţiei Române. Nu vrem nimic, decât respectarea legalităţii. Nu am venit să cerem nicio majorare de salariu, decât să pună în aplicare ceea ce este scris", a afirmat sindicalistul.

Coarnă a anunţat că sindicatul pregăteşte un miting de proporţii în perioada următoare.

"Luăm în calcul un miting de mare amploare, de peste 10.000 de persoane. Nu ştiu la ce dată, dar undeva în martie-aprilie vom desfăşura un miting", a afirmat liderul SNPPC. AGERPRES/(A - autor: George Coman, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…

5 VIDEO Cum, mint americanii? / Amănunte greu de digerat despre atentatul cu sute de victime din timpul retragerii americane din Afganistan, negat de Pent…