Zelenski spune că un război total al Ucrainei cu Rusia este o posibilitate

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că un război total cu Rusia este o posibilitate şi că îşi doreşte să aibă o întâlnire substanţială cu preşedintele rus Vladimir Putin, potrivit Reuters.

Întrebat la Summitul Strategiei Europene de la Ialta (YES) dacă ar putea exista cu adevărat un război total cu Rusia, care a anexat Peninsula Crimeea de la Ucraina în 2014 şi îi sprijină pe separatiştii din estul Ucrainei, Zelenski a răspuns: "Cred că se poate întâmpla".

"E cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla, dar, din păcate, există această posibilitate", a adăugat el, vorbind în ucraineană.

Conform Kievului, conflictul din estul Ucrainei a făcut 14.000 de morţi începând din 2014.

Zelenski a spus că relaţiile cu SUA s-au îmbunătăţit, însă a deplâns faptul că Ucraina nu a primit un răspuns clar la solicitarea sa de a adera la NATO, un pas care ar înfuria cu siguranţă Moscova.

"Nu am primit o poziţie directă cu privire la aderarea Ucrainei la NATO. Ucraina este pregătită de mult timp", a spus el.

Zelenski a mai declarat că un refuz de a primi Ucraina ar slăbi NATO şi ar face jocul Rusiei.

Tensiunile dintre Kiev şi Moscova s-au amplificat la începutul acestui an, când luptele din estul Ucrainei s-au intensificat, iar Rusia a masat mai multe trupe în apropierea graniţei.

Moscova a acuzat Ucraina că a pierdut interesul în discuţiile de pace, în timp ce Zelenski a insistat fără succes pentru o întâlnire cu Putin în zona de conflict.

"Sincer, nu am timp să mă gândesc la el", a declarat Zelenski vineri.

"Sunt mai interesat dacă putem cu adevărat să avem o întâlnire substanţială, şi nu declarativă, aşa cum face cu unele state", a adăugat el.

"Astăzi mi se pare că ei nu par să vadă sensul rezolvării unor chestiuni. Încheierea războiului şi rezolvarea rapidă a chestiunilor legate de conflict - nu îşi doresc asta", a mai spus Zelenski. AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul

4 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

5 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India