Bugetul AAAS pentru 2016 va scădea cu 34% față de 2015, până la 20,7 milioane de lei (proiect)

Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) va avea, anul viitor, un buget de 20,7 milioane de lei, în scădere cu 34,1% față de 2015, se arată în proiectul de buget pe 2016, publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice (MFP).

Instituția a avut anul trecut un buget de 31,4 milioane de lei, potrivit execuției preliminate.

Vor scădea semnificativ anul viitor cheltuielile cu bunurile și serviciile, la 7,2 milioane de lei, de la 19,2 milioane de lei în acest an, însemnând o diminuare cu 64%. Cresc însă cheltuielile de personal cu 10,3%, de la 11,8 milioane de lei în 2015, la 13,1 milioane de lei.

Sursele de finanțare ale instituției reprezintă integral fonduri din bugetul de stat.

Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului este o instituție de specialitate a administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului și în coordonarea ministrului Economiei.

Ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu, a anunțat vineri că bugetul de stat pentru 2016 este fundamentat pe venituri de 231,12 miliarde de lei, în creștere cu 1,6% față de 2015, și pe cheltuieli de 252 de miliarde de lei, cu 6,8% peste cele din 2015. Deficitul estimat este de 2,95% din PIB, la o creștere economică de 4,1%.

"Construcția bugetului pornește cu estimarea veniturilor — 231,12 miliarde de lei, cu 1,6% mai mult decât în 2015. Viziunea, principiul de bază al acestui buget este asigurarea stabilității și predictibilității fiscale. Am venit în sprijinul mediului de afaceri și am păstrat relaxarea fiscală, pentru a stimula investițiile private", a explicat Anca Dragu.

AGERPRES/(AS — autor: Florentina Cernat, editor: Ana-Maria Vasile)


populare
astăzi

1 Acesta este PSD, oameni buni! / În premieră, un membru al conducerii unei companii de stat își pierde accesul la documente secrete și trebuie dat afară

2 „Varză în capul lui! Păcăliciul experților, dat afară și de la Antena!” / Iancu Guda, taxat de Răzvan Pascu pentru postările despre Orientul Mijlociu

3 Ce se întâmplă? / Şefa serviciilor secrete americane îl contrazice pe Trump și spune că Iranul nu a încercat să reia programul nuclear după bombardament…

4 „Israelul asasinează pe oricine poate negocia cu Statele Unite. Agenda lor este diferită de cea a lui Trump”

5 CULISE Cum a „învins” Grindeanu la negocierile cu Bolojan