Cât te costă să îţi iei casă în oraşele mici din ţară

Cât te costă să îţi iei casă în oraşele mici din ţară

Preţurile caselor din România au scăzut anul trecut extrem de mult

În cazul apartamentelor noi, media preţurilor la nivelul oraşelor mici este de 575 euro/mp, în scădere cu aproximativ 37% faţă de 2008, potrivit unei analize citate de Mediafax .

În decursul ultimelor 12 luni scăderea a fost de doar 0,7%, preţul mediu unitar la nivel naţional la finele lunii iunie situându-se la nivelul de 757 euro/mp.

În ultimile 6 luni s-a înregistrat o tendinţă de uşoară apreciere a preţurilor, deşi această creştere a fost prea puţin simţită de participanţii pe piaţa rezidenţială.

Dintre oraşele mici, cu populaţie sub 125.000 locuitori, apartamentele noi s-au vândut cu cel mai mare preţ în Focşani şi Râmnicu Vâlcea (peste 750 euro/mp), pe când cel mai mic preţ se regăseşte în Baia Mare, unde preţul de tranzacţionare al apartamentelor noi se situează la 488 euro/mp.

Pentru semestrul întâi al anului 2014, media la nivelul oraşelor mici este de 675 euro/mp, în scădere cu aproximativ 1% faţă de anul trecut şi cu 34% faţă de 2008. În ultimile 6 luni s-a înregistrat o mică scădere de 0,1%, însă aceasta nu a fost resimţită pe piaţă.

"Evoluţia din prima jumătate a anului 2014 demonstrează însă o tendinţa de stabilizare a preţurilor, valoarea locuinţelor poziţionându-se aproape de minim, asistând în aceeaşi perioadă şi la situaţii în care preţurile locuinţelor au înregistrat creşteri. Îmbunătăţirea accesului la creditele imobiliare, coroborat cu scăderile de preţ aplicate de dezvoltatorii de locuinţe în ultimii ani au condus la o revenire vizibilă a vânzărilor de apartamente nou construite. E stimăm că îmbunătăţirea cererii va aduce o premieră pe piaţa locativă modernă, asistând în cursul acestui an la lichidarea stocurilor de locuinţe construite în perioada de boom imobiliar", a declarat într-un raport Adrian Crivii, preşedintele Darian.

El atrage atenţia că în ciuda trendului pozitiv înregistrat în ultima perioadă, piaţa imobiliară rămâne în continuare una fragilă mai ales că, în situaţia nefericită a unui nou crash imobiliar global (vehiculat tot mai mult în ultima perioadă), datorită ponderii mari a băncilor străine în cadrul sistemului financiar naţional, România nu ar putea fi ferită în totalitate de efectele ce decurg din acesta.

Sursa: realitatea.net


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Nu le zice rău Ciucă...

4 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

5 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”