Comercianții care nu emit bonuri fiscale riscă, din 1 martie, amenzi de minim 10.000 lei și suspendarea activității

Comercianții care nu emit bonuri fiscale riscă, din 1 martie, amenzi de minim 10.000 lei și suspendarea activității

Comercianții care nu vor emite bonuri fiscale către cumpărători pot fi sancționați, începând din 1 martie 2015, cu amenzi cuprinse între 10.000 și 15.000 de lei, dar și cu suspendarea activității, potrivit Ordonanței de Guvern privind reducerea evaziunii fiscale, intrată în vigoare începând de duminică.

Conform Agenției Naționale de Administrare Fiscală /ANAF/, inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală vor dispune suspendarea activității și sigilarea spațiului în cazul unităților care nu emit bon fiscal, potrivit noii proceduri de sigilare a punctului de lucru al operatorului economic pe întreaga perioadă a suspendării, care intră în vigoare de la 1 martie 2015.

'Procedura de sigilare a punctului de lucru al operatorului economic pe întreaga perioadă a suspendării va fi dispusă în cazul în care inspectorii vor constata încălcarea următoarelor obligații legale: dotarea cu aparate de marcat electronice fiscale, achiziționate doar de la distribuitori autorizați sau unități acreditate; utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale; emiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate, respectiv emiterea de bonuri cu o valoare care corespunde realității; întocmirea de documente justificative pentru sumele de bani introduse/extrase în/din sertarul casei de marcat', se menționează într-un comunicat de presă al ANAF.

Noile sancțiuni prevăzute de lege pentru încălcarea acestor obligații sunt amenda contravențională de la 10.000 lei la 15.000 lei și suspendarea activității operatorului economic în punctul de lucru pentru o perioadă cuprinsă între o lună și 3 luni. De asemenea, dacă la punctele de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor există sume deținute fără a putea fi justificate prin datele înscrise în documentele emise cu aparate de marcat electronice fiscale, în registrul special sau prin chitanțe, acestea se confiscă și se dispune amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei.

ANAF precizează, totodată, că, la data suspendării, unitatea este sigilată de echipa de control și se afișează la loc vizibil un anunț cu textul: 'Activitate suspendată de Antifraudă — ANAF pentru neemiterea bonurilor fiscale', iar pe durata suspendării unitatea rămâne sigilată.

'Este important de menționat că plângerea nu mai suspendă executarea sancțiunilor dispuse pentru sancționarea abaterilor menționate, iar ruperea sigiliului constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de până la un an', se notează în comunicatul citat. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”