Pământul din România, de trei ori mai ieftin decât în Germania

Investitorii străini în agricultură sunt atraşi de preţurile mult mai mici faţă de cele din ţările dezvoltate. Managerii de investiţii care cumpără ferme în România plătesc preţuri mult mai mici faţă de cele din Germania sau Marea Britanie, ei anticipând potenţialul de creştere al producţiei prin unificarea terenurilor fragmentate şi îmbunătăţirea metodelor de a face agricultură, relatează Bloomberg.

Compania germană ASI Europe administrează circa 4.000 de hectare de teren agricol în România, Cibus Farmland Club din Olanda dezvoltă aici un proiect agricol, iar Velcourt Group din Marea Britanie a înfiinţat anul trecut o companie în România, pentru investiţii în terenuri agricole.

Un hectar de teren agricol în România costa în medie 6.461 de dolari în 2012, comparativ cu 18.521 de dolari în Germania şi 25.575 de dolari în Marea Britanie, potrivit datelor companiei imobiliare britanice Savills.

România are cea mai fragmentată suprafaţă agricolă din Uniunea Europeană, cu 3,86 milioane de ferme în 2010, reprezentând 31% din totalul UE, acesta fiind rezultatul restituirii proprietăţilor după căderea comunismului, în 1989.

Citeşte mai multe despre preţurile terenurilor agricole din România pe www.zf.ro .


populare
astăzi

1 Directoarea Colegiului Caragiale se retrage din învățământ după un eșec la limită

2 Impozit dublu pe tot apartamentul pentru balcoanele închise ilegal din 2026

3 Cât ajunge să coste verificarea obligatorie a centralei termice înainte de iarnă

4 Numerele extrase la Loto pe 15 octombrie: miză de peste 2,7 milioane de euro

5 Aproape o treime dintre bugetari au dat statul în judecată pentru bani în plus