Ponta: În 2015, de la fabrica Daimler din Sebeş până la graniţa cu Ungaria se va merge pe autostradă

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, la Sebeş, la punerea pietrei de temelie a unei fabrici de cutii de viteză a Daimler, că s-a angajat în numele Guvernului că în 2015 de la poarta fabricii din Sebeş până la graniţa cu Ungaria se va merge pe autostradă.

Ponta: În 2015, de la fabrica Daimler din Sebeş până la graniţa cu Ungaria se va merge pe autostradă (Imagine: Cătălin Cadan/Mediafax Foto)

Premierul Victor Ponta a declarat, într-o conferinţă de presă susţinută împreună cu oficialii Daimler, că s-a angajat în numele Guvernului că va oferi sprijin investitorilor serioşi astfel încât să depăşească anumite bariere administrative sau să primească ajutoare de stat, cum a fost şi cazul companiei Daimler pentru investiţia de la Sebeş.

Ponta a adăugat că investitorii din România nu sunt interesaţi atât de mult de viaţa politică internă, ci de ceea ce face România pentru a sprijini investiţiile.

"Referitor la ceea ce-i de făcut în viitor, eu cred că investitorii din România nu sunt interesaţi atât de mult de viaţa politică internă, ci de ceea ce face România pentru a sprijini investiţiile. M-am angajat, în numele Guvernului şi pe baza a ceea ce domnul Şova a prezentat, că în 2015 de aici, de la poarta fabricii din Sebeş, până la graniţa cu Ungaria se va merge pe autostradă şi asta e important pentru dânşii. M-am angajat uitându-mă spre domnul ambasador (ambasadorul Germaniei - n.r.) că foarte curând şi aeroportul din Sibiu şi cel din Timişoara vor fi aeroporturi Schengen şi asta iarăşi cred că e important pentru dânşii. M-am angajat în faţa Parlamentului României că toate contribuţiile de asigurări sociale la angajator vor fi reduse cu cinci puncte procentuale şi asta cred că este un lucru important pentru toţi cei care investesc în România. Şi m-am mai angajat că orice investitor serios, aşa cum este Daimler, va avea din partea Guvernului acelaşi sprijin pe care l-au avut şi dânşii: ajutor de stat, bariere administrative şi asta iarăşi cred că este important", a spus Ponta.

Premierul a adăugat că în schimbul acestui sprijin al autorităţilor investitorii aduc în România investiţii tehnologice şi creează locuri de muncă, plătesc taxe şi impozite şi ajută dezvoltarea învăţământului dual.

"În schimbul acestui sprijin, investitorii, cum sunt cei de la Daimler, aduc aici investiţii tehnologice şi creează locuri de muncă şi asta cred că este important pentru noi. Plătesc taxe, impozite şi ajută inclusiv la dezvoltarea învăţământului din România prin susţinerea învăţământului dual. Aşa că toată lumea e mulţumită", a conchis Ponta.

Premierul Victor Ponta a participat, vineri după-amiază, la Sebeş, în judeţul Alba, la inaugurarea lucrărilor de construcţie pentru noua unitate de producţie Star Assembly a Star Transmission, parte a concernului Daimler.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

2 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...

3 Câți bani iei la pensie în 2026 după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Calcule exacte

4 VIDEO Încă o dovadă că „mielul lui Dumnezeu” este un fariseu / Reacția scandaloasă a lui Gigi Becali când a fost întrebat din ce bani și-a luat opt mași…

5 Baronul PSD Vasile Iliuță și-a trecut numele pe un indicator stradal în Italia după ce a cumpărat un complex turistic la preț de chilipir