Rus, despre privatizarea CFR Marfă: E ca la domnișoare; nu e când și-a propus să se mărite, ci când vrea unul să o ia

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a declarat, vineri, că CFR Marfă a trecut pe profit, iar elementul important în procesul de privatizare a companiei nu este viteza cu care este vândută, ci prețul pe care statul l-ar putea obține.

"CFR Marfă este în acest moment în situația de a angaja un consultant juridic, după aia urmează consultantul de tranzacție și procesul în sine. CFR Marfă este în acest moment o companie adusă pe profit; nu mai este o companie pe pierdere, ca și CFR Călători, ca și CFR Infrastructură. Toate trei sunt în acest moment pe profit. Îi vom reduce și mai mult costurile și vom crește veniturile, astfel încât, până la momentul privatizării, să aibă preț la vânzare. Nu este importantă viteza cu care vindem ceva ce ne aparține, ci prețul la care vindem. E ca și la domnișoare: nu e când și-a propus să se mărite, ci când vrea unul să o ia de soție", a explicat Ioan Rus, după negocierile avute cu Fondul Monetar Internațional (FMI), la Ministerul de Finanțe.

Șeful de la Transporturi a subliniat că CFR Marfă trebuie privatizată, deoarece a beneficiat de ajutor de stat. AGERPRES


populare
astăzi

1 Marius Baciu își reziliază contractul cu FCSB. Bogdan Mara, gata să colaboreze

2 Năstase, cu aroganță despre ce se întâmplă zilele acestea în România

3 PSD s-a prăbușit? / Partidul foștilor bolșevici ar fi ajuns la 10-12%!

4 Cum a anticipat Grigore Antipa soluția la criza climatică din Delta Dunării

5 Antena 3 spune că liderul AUR dă o petrecere mare în nordul Capitalei de ziua de naştere și le cere invitaţilor bani pentru fiul său, în loc de cadour…