Slovacia va livra gaze Ucrainei printr-un gazoduct de rezervă. Ţinta este reducerea dependenţei de gazul rusesc, după ce Gazprom l-a scumpit cu 80%

Slovacia va livra gaze Ucrainei printr-un gazoduct de rezervă. Ţinta este reducerea dependenţei de gazul rusesc, după ce Gazprom l-a scumpit cu 80%

„Cele două ţări au ajuns la un acord care va ajuta Ucraina să primească gaze“ din Europa de Vest, a declarat ministrul Tomas Malatinsky, citat într-un comunicat.

În virtutea acestui acord, care, potrivit lui, va fi semnat luni, furnizori din Occident vor putea să livreze gaze Ucrainei prin intermediul gazoductului de rezervă Vojany, din Slovacia de Est, neutilizat până în prezent.

Operatorul „Eustream va efectua adaptări tehnologice pentru a permite începerea cât mai rapid a livrărilor de gaze în sens invers şi pentru a spori capacitatea“ gazoductului, a adăugat Malatinsky.

Gazoductul Vojany ar urma să fie redeschis în octombrie şi va avea iniţial o capacitate de trei miliarde de metri cubi pe an, care ar putea fi adusă la zece miliarde de metri cubi în martie 2015, a declarat Vahram Chuguryam, purtătorul de cuvânt al Eustream, în cursul acestei săptămâni.

Ucraina a încheiat deja acorduri similare în domeniul gazifer cu Ungaria şi Polonia.

Compania germană de utilităţi RWE a început deja să livreze gaze Ucrainei în urmă cu două săptămâni prin intermediul serviciilor companiei poloneze Gaz System. Potrivit unui acord valabil până în 2017, RWE ar urma să livreze Ucrainei până la 10 miliarde de metri cubi de gaze pe an.

Ministrul ucrainean al Energiei Iuri Prodan a declarat anterior că aprovizionarea cu gaze a Ucrainei din Uniunea Europeană va fi asigurată de Franţa şi Germania.

Autorităţile de la Kiev au convenit să plătească pentru gazele provenite din Europa 386 de dolari pentru o mie de metri cubi.

Gazprom, armă politică

Ucraina a mai folosit infrastructura poloneză pentru aprovizionarea cu gaze în noiembrie 2012, dar a renunţat după ce autorităţile de la Moscova i-au oferit un discount de 30%.

Statul ucrainean a beneficiat de un preţ special pentru gazele ruseşti până la 1 aprilie, când grupul Gazprom a anunţat că elimină discounturile, fapt care a condus la majorarea costului acestora cu 80%.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 Citiți și voi cine s-a prezentat la prima recrutare de soldați organizată de MAPN în 2024

3 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

4 „Dacă voiai să câștigi nu era suficient doar să-ți petreci câteva ore cu un bărbat”

5 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA