Ucraina a semnat un nou acord pentru cumpărarea de gaze naturale din Rusia

Ministerul ucrainean al Energiei a anunțat joi că Ucraina a semnat un nou acord pentru cumpărarea de gaze naturale din Rusia în următoarele trei luni, la un preț de 248 de dolari pentru 1.000 de metri cubi, transmite Reuters. Cu excepția prețului, acordul prelungește toți ceilalți termeni ai 'pachetului de iarnă', acord care a expirat oficial la 31 martie. Din punct de vedere economic, acordul reprezintă o 'victorie' în ceea ce privește relațiile dintre Naftogaz și Gazprom, a apreciat ministrul ucrainean al Energiei, Vladimir Demchishin.

Comisia Europeană a recomandat și ea miercuri Kievului să accepte propunerea rusă de prelungire cu trei luni a acordului privind livrarea de gaze naturale rusești pentru Ucraina, acord care a expirat oficial la 31 martie.

După înlăturarea de la putere a președintelui prorus Viktor Ianukovici, în februarie anul trecut, Rusia a mărit prețul gazelor naturale furnizate Ucrainei. Dar autoritățile de la Kiev au refuzat să achite noul preț, fapt care a condus în luna iunie la întreruperea furnizării gazelor. În urma medierii Comisiei Europene, cele două părți au semnat în octombrie un acord provizoriu în baza căruia livrările au fost reluate. Înțelegerea convenită în luna octombrie prevedea că Ucraina urma să plătească circa 250 de dolari pe mia de metri cubi. AGERPRES


populare
astăzi

1 Marius Baciu își reziliază contractul cu FCSB. Bogdan Mara, gata să colaboreze

2 Antena 3 spune că liderul AUR dă o petrecere mare în nordul Capitalei de ziua de naştere și le cere invitaţilor bani pentru fiul său, în loc de cadour…

3 Năstase, cu aroganță despre ce se întâmplă zilele acestea în România

4 PSD s-a prăbușit? / Partidul foștilor bolșevici ar fi ajuns la 10-12%!

5 Cum a anticipat Grigore Antipa soluția la criza climatică din Delta Dunării