Suntem peste tot acasă. Mai puţin în România

Suntem peste tot acasă. Mai puţin în România

Marţi, 17 noiembrie 2015. Bologna. Meci amical Italia-România. În tribune, cca. 4.000 de români, după estimările comentatorilor ProTV, flutură vioi tricolorul şi strigă din toţi plămânii: „Rooo-mâ-nia!, Roo-mâ-nia!”

Instantaneu îmi vine în minte o altă imagine, sunt ceva ani de atunci, de la un alt meci de fotbal de data asta dintre Borussia Dortmund şi Galatasaray, jucat în Germania la care din cei 65.000 de spectatori prezenţi în tribune vreo 40.000 erau turci: „Cim-bom-bom!, cim-bom-bom!”

Cred că, exceptând turcii, suntem naţiunea care umple cel mai uşor o peluză, pe orice stadion european. Concetăţenii noştri care au ales să-şi împlinească destinul profesional şi personal pe alte meleaguri îşi fac simţită prezenţa. 

Sunt probabil peste 15% din populaţia actuală a ţării. Ar fi interesant un clasament, european măcar, al ponderii celor aflaţi în afara graniţelor naţionale. Prindem evident podiumul, cred eu.

Este dovada supremă a eşecului clasei politice. Dar nu numai. Al societăţii în ansamblul ei. Ţuţea spunea, citez din memorie, că democraţia este cel mai prost sistem inventat de om, căci pune egalitate între votul prostului şi cel al intelectualului. Pe acest teren corupţia generalizată ucide. Aproape la fel de eficient ca grupările teroriste pe alte meleaguri.

Am decontat naţional o arenă, Arena Naţională desigur, prin al cărei acoperiş plouă şi care nu îndeplineşte normele minimale de securitate. Facturile au curs cu duiumul, mă şi întreb cum au încăput zerourile pe coloana numită „valoare” din tipizatul respectiv. Urma o sală polivalentă la rând numai că omul cu semnătura de primire s-a îmbolnăvit între timp căci este arestat desigur. 

Asistăm ca simpli spectatori la un meci de care ne simţim tot mai puţin legaţi efectiv şi pentru care nici măcar punga cu seminţe nu mai este un antidot de luat în seamă.

Va urma în primăvară, un alt meci amical, cu Spania. N-am reţinut unde se va disputa. Dar chiar nu contează. Căci cel puţin 10.000 de români vor fi oricum prezenţi în tribune. La Valencia, Barcelona, Malaga, Madrid sau Bucureşti.

Eduard Dinu


populare
astăzi

1 Apar noi detalii despre trădarea de la vîrful Venezuelei

2 BREAKING Forțele armate ale SUA au capturat petrolierul rusesc fugit de sub blocada din Venezuela / Tensiune în creștere între SUA și Rusia

3 Așa o fi?

4 Lovitură de teatru? / SUA ar propune Groenlandei un acord prin care ar prelua de facto controlul strategic al insulei, similar înțelegerilor făcute cu M…

5 Trump a declarat că dorește mai mulți imigranți nordici, răspunsul unui norvegian devine viral