Acest site folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu modul de utilizare a acestor informații. Află detalii aici. De acord



Un preşedinte altfel, cât să n-ai ce să faci cu el

 Preşedintele Klaus Iohannis Marţi, la Cotroceni, surse oficiale au declarat neoficial că n-ar trebui să ne aşteptăm vreodată ca preşedintele Klaus Iohannis să facă aprecieri asupra diverselor iniţiative legislative, bune sau proaste, fie ele izvorâte de la Parlament sau de la Guvern, în afara momentelor în care cere reexaminarea acestora.

 Că cică de asta ne-am ales un preşedinte altfel. Această informaţie spulberă o iluzie, ucide o speranţă şi îngroapă o aşteptare.

 Se pare că atunci când ne-am ales un preşedinte altfel, atât noi, cât şi domnul Iohannis am înţeles altceva din treaba asta. Adică ne-am înşelat unii pe alţii – şi rămâne ca istoria să stabilească dacă am făcut-o din greşeală sau cu premeditare.

 Din ce se vede până acum, singura ambiţie a lui Klaus Iohannis e să facă totul în aşa fel încât să nu semene deloc cu Traian Băsescu. Să aibă o relaţie bună cu Parlamentul – indiferent de ce tâmpenii se votează acolo. Să colaboreze cu Guvernul – indiferent de ce ordonanţe şi hotărâri furişate se adoptă în interes personal sau în folosul clientelei (chiar acum aştept una tare de tot, de două săptămâni o pândesc în Monitorul Oficial).

 Să nu-şi antagonizeze clasa politică - indiferent dacă aceasta, după sterile consultări la Cotroceni, îl stropeşte cu voioşie în creştet şi face tot după cum o taie capul. Noi am înţeles altceva când am ales un preşedinte altfel. Doar să nu semeni cu Traian Băsescu e prea puţin şi nu poate reprezenta un scop în sine. Ideea era să obţii, cu noul stil, un pic mai mult decât a obţinut, cu stilul său, predecesorul.

 Între ceea ce Constituţia îi cere explicit preşedintelui să facă şi ceea ce îi interzice imperativ rămâne un spaţiu de mişcare suficient de larg, în care Băsescu galopat neobosit 10 ani, dar pe care Iohannis nu se arată dispus să-l folosească. A-şi păstra ca singură pârghie de corijare a legislaţiei doar ceea ce Constituţia îi oferă explicit, şi anume cererea de reexaminare, înseamnă să-şi refuze un instrument legitim pe care îl folosesc toţi politicienii care au ambiţii veritabile, nu prostii gen „să nu semăm cu Băsescu”.

 Iar acel instrument este forţa opiniei publice. Nimeni nu spune să dai capete în gură, ca Băsescu, dar un punct de vedere asupra unei chestiuni de interes public poţi avea înainte ca răul să nu mai poată fi reparat. Căci iată, la legea privind finanţarea partidelor, preşedintele a cerut reexaminarea după ce a descoperit o portiţă pentru finanţările ilegale. Parlamentul a închis acea portiţă, dar a deschis alta. Legea merge iar la promulgare şi nu mai poate fi întoarsă de preşedinte, deci rămâne aşa strâmbă cum a vrut-o clasa politică.

 Şi cu asta ce-am făcut? Ne-a folosit la ceva că preşdintele Iohannis n-a semănat deloc, dar absolut deloc cu Băsescu? Acum urmează să meagă la promulgare legea alegerilor locale, cu primari aleşi într-un singur tur şi şefi de Consilii Judeţene negociaţi prin parcări.

 PNL-ul domnului Iohannis ne-a livrat un teatru vesel de după-amiază spunând că se opune, dar a votat-o cuminte alături de PSD. E limpede ce se va întâmpla dacă preşedintele va cere reexaminarea - mai bine nu s-ar mai osteni, căci cârdăşia dintre PSD şi PNL a fost prea străvezie. Ne foloseşte la ceva că vom contabiliza încă un rateu duhnind a civilizaţie şi respect reciproc?

 De câteva zile asistăm la o feroce ofensivă de modificare a legislaţiei penale, de o anvergură asemănătoare celei din „marţea neagră”. E de neconceput ca preşedintele să tacă, deşi are atribuţii în Justiţie, iar reacţiile să vină de la ambasade şi cei care explică, temeinic şi aplicat, cât de periculoase sunt aceste modificări să fie magistraţii de la DNA.

 Asta e treabă de politician, inclusiv cel instalat la Cotroceni, nu de magistrat. Din ziua de 16 noiembrie 2014, Klaus Iohannis ar trebui să-şi amintească nu doar victoria şi şampania, ci mai cu seamă modul în care a folosit atunci, când încă nu era preşedinte, forţa opiniei publice. Înainte de scrutin i-a propus bărbăteşte, în public, nişte lucruri lui Victor Ponta, iar după alegeri a fost buşită imediat legea amnistiei şi s-au ridicat la foc automat vreo opt imunităţi parlamentare. Nu văd niciun motiv pentru care nu ar aplica aceeaşi tehnologie şi acum, câtă vreme încă se bucură de un uriaş sprijin popular.

 Când a spus că un preşedinte trebuie să aibă curajul să nu vorbească chiar despre orice, Klaus Iohannis a reuşit doar un frumos paradox retoric. Nu i-a cerut nimeni să vorbească despre decesul Marioarei Zăvoranu, dar să nu vorbeşti chiar despre nimic, mai ales despre lucruri cu adevărat importante care se petrec, nu cred că e curaj, ci evadare, autism sau complicitate.

Liviu Avram


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Dacă-l vedeți pe ăsta în Guvernul PNL să știți că MAFIA a rămas la putere!

2 ALARMĂ Deși este demisă, Dăncilă vrea să dea chinezilor, pe ultima sută de metri, un contract major: construir…

3 Se conturează Guvernul Ludovic Orban. Ce riscă Iohannis și PNL. Avertismentul lui Rareș Bogdan

4 Cât s-o fi dat? Frățiorul MAFIEI mineritului din Gorj, favoritul PNL pentru portofoliul Economiei! A fost lide…

5 Cum va arăta structura noului guvern PNL. Ministerele care dispar. Schița momentului

recomandări

Te ia DNA: Constantin Boșcodeală

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Dormitorul lui van Gogh e de închiriat pe Airbnb