Un prim test european al lui Băsescu




Un prim test european al lui Băsescu

Presa din România, cu câteva excepții, a ignorat o știre de la sfârșitul săptămânii trecute. Că fostul președinte Traian Băsescu s-a deplasat în Polonia la o așa-zisă conferință. Unde a avut rolul de principal vorbitor. Cum ar veni, a fost cireașa de pe tortul manifestării. Amănunt deloc de ignorat și el.

Numai că știrea, pe fond, viza sprijinul fostului președinte român pentru candidatul Opoziției din Polonia, Andrzej Duda. Traian Băsescu a fost chemat ca un simbol al luptei pentru rolul central al Justiției în propășirea unei țări. Și a fost primit ca atare. Cu mare respect. Iar implicarea sa în campanie de către candidatul Opoziției din Polonia arată că Băsescu și-a creat un profil european. Și cei 10 ani de participare la marile summit-uri europene  sunt trecuți cu vederea doar în România, nu și în țări care au ajuns să dea președintele Consiliului European.

Alegerile de duminică din Polonia sunt, în acest fel, un test și pentru Băsescu. O victorie a candidatului susținut de el va întoarce multe priviri ale cancelariilor vestice spre fostul lider cu uităturâ chiorâșă din est...

                              -----------------------------

Duda, jurist și eurodeputat, în vârstă de 43 de ani, candidează din partea partidului eurosceptic Dreptate și Justiție (Pis, de opoziție), condus de Jaroslaw Kaczynski. Președintele Komorowski, în vârstă de 62 de ani, este susținut de formațiunea liberală Platforma civică (PO), aflată la putere de mai bine de opt ani.

După un început tern de campanie în care Komorowski era dat drept favorit, cu peste 60% din intențiile de vot, scrutinul a luat o turnură surprinzătoare la 10 mai, Duda devansându-l "la mustață" pe Komorowski în primul tur, câștigându-l cu 34,76%, în timp ce președintele în exercițiu a obținut 33,77% din voturi.

Potrivit unui ultim sondaj de opinie publicat înaintea celui de-al doilea tur de scrutin de ziarul Polska The Times, Duda era creditat cu 51% din intențiile de vot, iar Komorowski cu 49%, o diferență apropiată de marja de eroare. Alte două sondaje prognozau o victorie la limită a lui Duda, în timp ce institutul Millward Brown îl dădea drept câștigător pe Komorowski.


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

4 Așa o fi? /

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria