România este printre cele mai corupte din ţări din UE (Transparency)

România este printre cele mai corupte din ţări din UE (Transparency)

Corupția se agravează în China, Turcia și alte țări cu creștere economică puternică, în timp ce România se numără printre cele mai corupte din UE, a avertizat ONG-ul Transparency International, cerând un efort al marilor piețe financiare internaționale contra spălării banilor, în raportul său anual publicat miercuri și citat de Reuters și AFP.

Într-un clasament publicat la sediul său din Berlin, organizația afirmă că Sudanul, Coreea de Nord și Somalia sunt țările percepute ca cele mai corupte din lume, în timp ce Danemarca, Noua Zeelandă și Finlanda sunt considerate cele mai virtuoase.

Raportul Transparency International /TI/ clasează 175 de țări pe o scară de la 0 la 100, de la cele mai corupte la cele înzestrate cu multe virtuți.

Organizația subliniază că este imposibil să se măsoare corupția deoarece ea este ilegală și ascunsă. Pentru a-și stabili indicele, Transparency adună avizele date de experți din organizații ca Banca Mondială, Banca Africană de Dezvoltare sau Fundația germană Bertelsmann.

Transparency pune accentul în acest an pe dificultățile din unele țări emergente de a lupta împotriva corupției.

China, de exemplu, pe locul 100 din cele 178 de țări, pierde 4 puncte /ajungând la 36 de puncte/ și 20 de locuri în raport cu 2013, în timp ce Turcia, clasată pe locul 64, pierde 5 puncte /45 puncte/ și unsprezece locuri.

În legătură cu China, Transparency notează că deși "mai mulți politicieni de top și funcționari publici de rang minor au fost arestați pentru corupție... modul în care oamenii sunt judecați ar trebui să fie mai transparent".

Pentru Turcia, Transparency subliniază în raport că "percepția generală a corupției" în țară "a crescut considerabil", mai ales cu "o serie de investigații și condamnări pentru corupție vizând persoane apropiate guvernului".

Faptul că "jurnaliștii care critică regimul" au fost "persecutați" și "arestați" a contribuit la deteriorarea imaginii țării.

Corupția este de asemenea o problemă majoră în alte economii emergente, adaugă raportul TI, citând Brazilia /locul 69, 43 de puncte/ și suspiciunea de corupere a personalului ei politic de către companiile petroliere.

India /a 85-a, 38 de puncte/ este de asemenea arătată cu degetul de Transparency care denunță utilizarea de conturi bancare instalate în paradisuri fiscale ca insula Mauritius.

Investițiile bogaților cetățeni ruși în Cipru atrag de asemenea atenția organizației, care le plasează țara pe un loc modest, 136 /27 de puncte/.

Performerul de top a fost din nou Danemarca cu 92 de puncte, o creștere cu un punct față de anul trecut, și Noua Zeelandă, Finlanda, Suedia și Norvegia care se află din nou pe primele cinci locuri.

Ucraina /26 de puncte/ a rămas țara europeană cu cel mai ridicat nivel de corupție percepută. Italia, Grecia și România /43/ înregistrează cel mai slab scor dintre statele membre ale Uniunii Europene, notează Reuters.
   
TI a cerut de asemenea UE, Statelor Unite și țărilor G20 să urmeze exemplul Danemarcei și să creeze un registru public ce include informații de proprietate pentru toate companiile încorporate.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

3 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

4 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…