27.000 de jihadiști străini luptă în Siria și în Irak, mai mult decât dublu față de iunie 2014

Numărul luptătorilor jihadiști străini prezenți în Siria și în Irak a crescut de peste două ori în ultimul an și jumătate, ajungând la cel puțin 27.000, indică un raport publicat marți, la New York, de Soufan Group, o firmă de consultanță specializată în intelligence, transmite AFP.

Potrivit raportului, 'fenomenul jihadiștilor străini în Irak și în Siria este unul cu adevărat mondial', numărul lor actual, între 27.000 și 31.000, fiind de peste două ori mai mare decât cel consemnat în iunie 2014 (12.000), 'în pofida eforturilor internaționale de a combate Statul Islamic și de a reduce fluxul de militanți spre Siria'.

'Succesul Statului Islamic depășește visurile celorlalte grupări teroriste, care par acum demodate, precum Al-Qaida. Acest succes a încurajat zeci de mii de jihadiști să intre în rândurile SI și i-a inspirat pe alți să-i devină simpatizanți', explică Soufan Group.

Fenomenul nu este însă uniform în lume. Dacă, de pildă, numărul jihadiștilor veniți din Europa Occidentală a crescut de peste două ori, ajungând la 5.000, dintre care 1.700 de francezi, cel al luptătorilor veniți din America de Nord a rămas stabil, (280).

Din Orientul Mijlociu provin 8.240 de jihadiști, dintre care 2.500 de saudiți, iar din Maghreb 8.000 (cei mai mulți tunisieni, 6.000).

Pe de altă parte, a crescut exploziv, cu aproape 300%, numărul luptătorilor veniți din Rusia și statele Asiei Centrale, în total 4.700 de persoane, dintre care 2.400 ruși. Pentru Statul Islamic luptă și 2.100 de turci, indică același raport, fundamentat pe date stabilite de guverne, organizații internaționale și institute de cercetare.

Tot potrivit Soufan Group, între 20% și 30% dintre jihadiștii străini revin în țările de origine, ceea ce constituie o mare provocare pentru serviciile de securitate având în vedere numărul în creștere de atentate lansate de Statul Islamic în afara teritoriului ocupat de această organizație. De menționat că Statul Islamic a revendicat recentele atentate din 13 noiembrie de la Paris, soldate cu 130 de morți, și mai multe atacuri în Tunisia. AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Ce nerușinare! Dăncilă, către participanţii la o întrunire electorală: „Spuneţi-le la toţi că trebuie să ne lu…

2 Curvăsăria îngroapă România! Fosta „chinezului” din Guvernul PSD, dată afară din directoratul Transelectrica d…

3 Digi24 / Propunerile controversate de pe lista lui Orban. Cum arată ultima variantă a Guvernului

4 Bursa zvonurilor / Care sunt miniștrii care ar putea face parte din Guvernul Orban. Sighiartău, dat la o parte

5 Din sânge de hoț! / Compania germană Schweinemast Brader a cerut insolvența fermei Salcia după ce băiatul lui Dr…

recomandări

Te ia DNA: Cristian Poteras

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

America literară - o hartă a celor mai bune cărți pentru fiecare stat - partea I