Atacul armat de la Fort Hood ar fi fost declanşat de o altercaţie

Atacul armat de la Fort Hood ar fi fost declanşat de o altercaţie

O "altercaţie" cu alţi militari ar fi declanşat atacul armat de la Fort Hood, din Texas, în cursul căruia un caporal considerat "instabil psihologic" a ucis trei militari şi a rănit alţi 16 înainte de a se sinucide.

Atacul armat de la Fort Hood ar fi fost declanşat de o altercaţie (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Anchetatorii examinau joi personalitatea atacatorului Ivan Lopez, un veteran în vârstă de 34 de ani care a servit în Irak şi nu a avut antecedente, pentru a încerca să înţeleagă cum a fost posibilă producerea unui nou atac armat în această bază.

"Se pare că a avut loc o altercaţie verbală cu alţi militari", a afirmat joi după-miază generalul Mark Milley, comandantul bazei Fort Hood.

"Nu există indicii că el ar fi luat la ţintă anumite persoane", a recunoscut el în cadrul unei conferinţe de presă.

După peste 24 de ore de la comiterea faptelor, mobilul declanşării atacului armat rămâne un mister, însă anchetatorii dispun de "indicii puternice în dosarul său medical, care evocă o stare instabilă pe plan psihiatric sau psihologic", potrivit generalului Milley. "Credem că acesta este factorul fundamental", a spus el.

Originar din Puerto Rico, Ivan Lopez a petrecut nouă ani în Garda Naţională, după care s-a angajat în 2010 în serviciul activ al US Army. Pe vremea când se afla în serviciu în Garda Naţională, el a fost în misiune timp de un an în Sinai, în Egipt, potrivit şefului Statului Major al US Army, generalul Ray Odierno.

El a fost mobilizat apoi în Irak, la sfârşitul anului 2011, în ultimele patru luni ale prezenţei militare americane în această ţară. El a fost şofer de camion într-o perioadă în care armata era ocupată în principal cu operaţiunile de retragere.

- "Probleme mentale"

"Dosarul său nu aduce la cunoştinţă nicio rană, nicio implicare directă într-o luptă", potrivit secretarului Armatei Terestre, John McHugh.

Atacatorul ar fi prezentat simptome de sindrom posttraumatic, o problemă des întâlnită în forţele americane. Însă el nu a fost diagnosticat oficial.

Totuşi, Ivan Lopez urma tratament pentru diverse "probleme mentale, mergând de la depresie până la anxietate şi tulburări de somn", a confirmat John McHugh, potrivit căruia atacatorul a fost consultat luna trecută de un psihiatru.

Generalul Milley s-a ferit însă să tragă o concluzie finală. "Vom lua în calcul toţi factorii posibili, situaţia sa financiară, starea de sănătate, relaţiile personale şi conjugale, probleme de sănătate în familie", a subliniat el.

Această dramă a trezit amintiri dureroase pentru zecile de mii de militari de la Fort Hood, deja îndoliaţi de moartea a 13 persoane în noiembrie 2009, când psihiatrul militar Nidal Hassan a deschis focul prezentându-se drept un "soldat al lui Allah".

Potrivit generalului Milley, Ivan Lopez nu ar avea nicio legătură cu vreo organizaţie teroristă.

Noua tragedie readuce în prim plan problema securităţii în bazele militare după atacurile armate de la Hort Hood, în 2009, şi Navy Yard, un complex din Washington al Marinei, în septembrie 2013.

Psihiatrul care l-a examinat luna trecută a considerat că Lopez ar putea prezenta vreo ameninţare pentru el sau pentru ceilalţi, potrivit lui John McHugh.

El trăia în afara bazei şi avea dreptul să deţină o armă. Pistolul pe care l-a folosit miercuri a fost cumpărat recent. Lopez era obligat să-l declare şi să obţină o autorizaţie pentru a-l aduce în bază, ceea ce nu a făcut.

Însă generalul Odierno este convins că măsurile luate după incidentul din 2009 au fost de ajutor. "Procedurile de alertă aflate în vigoare şi antrenarea forţei de reacţie au contribuit la evitarea unei situaţii care ar fi putut fi mai gravă", a afirmat el.

Şeful Pentagonului, Chuck Hagel, a admis joi, la Honolulu, în Hawaii, unde efectuează o vizită, că există o "breşă" în sistemul american al apărării. "Cu siguranţă avem o breşă", a spus el, cerând timp pentru ca anchetatorii să-şi efectueze lucrul.

Preşedintele Camerei Reprezentanţilor, John Boehner, a anunţat pe Twitter că a dispus coborârea în bernă a steagului american de pe Capitoliu în semn de omagiu pentru victimele atacului armat.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Un text dur și fără perdea despre ce se întâmplă acum în Ucraina și în „lumea civilizată”

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Dezvăluiri despre culisele unor negocieri secrete care ar fi putut termina demult războiul din Ucraina / Putin și Zelenski au fost dispuși să ia în cons…

4 Hărți care dau fiori / Victoria Rusiei în Ucraina ar avea consecințe devastatoare pentru apărarea NATO. România, printre țările aflate în pericol

5 Foarte interesante amănunte...