Austria: Plafonul solicitanților de azil atins "până în vară" (ministru de interne)

Ministrul austriac de interne, Johanna Mikl-Leitner, a cărei țară a anunțat miercuri că vrea să limiteze la 37.500 numărul solicitanților de azil pe teritoriul său în 2016, a afirmat că acest prag va fi atins probabil "până în vară", relatează AFP. "Ne vom opri în acest an la 37.500 de cereri (de azil). Potrivit previziunilor, acest lucru se va întâmpla până în vară", a declarat Johanna Mikl-Leitner pentru ediția de duminică a cotidianului german Die Welt.

Austria examinează acum soluția următoare, "adică, dacă trebuie să mai acceptăm cereri peste plafon sau putem respinge direct la frontieră (solicitanții de azil) în țările vecine sigure", a adăugat ea.

"Trebuie să revenim la rădăcinile dreptului de azil. Ce trăim în prezent nu are nimic cu de-a face cu a căuta protecție, dar cu căutarea celei mai atractive țări din punct de vedere economic. Asta nu mai poate continua așa", a subliniat ministrul.

Guvernul de la Viena a anunțat miercuri că a decis să limiteze la cel mult 37.500 numărul cererilor de azil acceptate anul acesta, mai puțin de jumătate față de cele 90.000 de anul trecut, număr care în plus va scădea progresiv în anii următori.

'Nu putem primi toți solicitanții de azil', a declarat cancelarul social-democratul Werner Faymann, prezentând această valoare "indicativă" asupra căreia guvernul de coaliție la putere în Austria a ajuns la un acord, număr care se va reduce anual până în 2019.

Anunțul, unilateral, a fost puțin apreciat în Germania. Într-un interviu acordat săptămânalului Der Spiegel, ministrul de finanțe, Wolfgang Schauble, a afirmat că a avut nevoie "să ia puțin aer" când a aflat că această decizie nu a fost luată "în mod foarte coordonat".

Vineri, ministrul austriac de externe, Sebastian Kurz, a afirmat într-un interviu acordat cotidianului de mare tiraj Bild că țara sa a vrut să lanseze "un semnal de alarmă" la Bruxelles pentru ca Europa să se trezească, când a decis unilateral să plafoneze numărul de refugiați.

AGERPRES


populare
astăzi

1 CULISE Ce ar pregăti Bolojan după ce președintele s-a înțeles cu Grindeanu

2 E festival de m...e la adresa PSD după ce liderii partidului au postat pe rețele sociale afișe identice cu „Momentul Adevărului”, votul pentru debarc…

3 VIDEO „Trusă, stingător, triunghi aveți?” / Polițista care s-a enervat pe un șofer oprit în trafic, cercetată de Biroul Control Intern al IPJ Bacău

4 Apariție surpriză a lui George Simion la hotelul unde PSD decide soarta guvernării. Liderul AUR spune că este „naș la un botez”. Reacția lui Grindeanu

5 Noi amănunte despre întâlnirea dintre George Simion și Călin Georgescu de la Biblioteca Națională