BBC: Calvarul copiilor abandonaţi de părinţi din Republica Moldova

Principalele motive ale acestei situaţii sunt sărăcia generalizată, precum şi o lipsă cronică a serviciilor sociale de bază, scriu ziariştii din Marea Britanie.

Mai mult decât atât, unele organizaţii neguvernamentale susţin că actuala situaţie din Republica Moldova încalcă inclusiv dreptul copilului la o familie, aşa cum este statuat în Convenţia ONU cu privire la Drepturile Copilului.

Într-un centru de asistenţă socială din Chişinău, deşi clădirea este bine întreţinută în exterior, ceea ce te frapează în momentul în care treci pragul este liniştea desăvârşită, notează cei de la BBC.

În loc să se joace, majoritatea copiilor de aici sunt aşezaţi în pătuţuri. Într-un colţ, un copil cu dizabilităţi este lăsat în propria vomă, notează postul britanic.

Ieşirile în aer liber sunt şi ele destul de rare, din cauza personalului insuficient, argumentează managerul instituţiei. Cu toate acestea, jurnalistul BBC precizează că numarul celor care lucrează într-un asemenea centru îl depăseşte pe cel al copiilor.

O tânără voluntară din cadrul organizaţiei de caritate „Hope and Homes for Children”, al cărui scop este integrarea minorilor într-o familie, spune că se simte frustrată de atitudinea indiferentă a oamenilor faţă de copiii care sunt lăsaţi în grija statului.

„Este necesar să educăm aceste familii. Doar aşa am putea preveni ca alţi copii să ajungă să trăiască aşa”, spune ea.

Într-o altă cameră din centrul de asistenţă socială, 10 nou-născuţi sunt lăsaţi singuri în paturi, managerul instituţiei neştiind câţi dintre ei sunt băieţi sau fete.

Majoritatea acestor copii plasaţi în centrele de asistenţă socială au o familie, însă părinţii lor au decis să îi lase în grija statului din cauza sărăciei.

„Pentru foarte mulţi, îngrijirea instituţională a devenit singura opţiune. Ironia este că deşi sistemul se referă la îngrijirea copilului, în realitate el este unul dintre cele mai dăunătoare pentru un minor”, spune medicul Delia Pop, de la organizaţia de caritate „Hope and Homes for Children”.

Autorităţile de la Chişinău se declară conştiente de problemele din centrele de asistenţă socială şi spun că doresc să îmbunătăţească acest sistem.

„Vrem să reformăm instituţiile pentru sugari şi copii mici”, spune Svetlana Chifa, şef al Departamentului pentru Protecţia Copilului din Chişinău.

Rata şomajului în Republica Moldova se situeză în jurul valorii de 5,1%, majoritatea tinerilor din această ţară preferând să plece în străinătate pentru a-şi găsi de lucru.

În anii 1990, presa internaţională a prezentat numeroase reportaje în legătură cu situaţia copiilor orfani din centrele româneşti de asistenţă socială.


populare
astăzi

1 Putin „își roade unghiile”, în timp ce SUA și Israelul lovesc Iranul. Experții avertizează: „Rusia va pierde un partener militar vital”

2 LIVE Război în Orientul Mijlociu. Israel și SUA au atacat Iranul, palatul ayatolahului Khamenei a fost distrus. Teheranul a lansat rachete în Israel, …

3 Poveste de film din Japonia / Un bărbat a plătit 24 de ani chiria la un apartament gol ca să-l prindă pe ucigașul soției lui

4 BREAKING Cine sunt oficialii de la vârful puterii din Iran uciși în atacurile SUA-Israel

5 „Nu exclud un război cu China” / Propagandistul lui Putin critică lipsa tehnologică a armatei ruse: „Ucraina ne-a depășit la drone și la comunicații mil…