Circa 200 de morți în naufragiul a două ambarcațiuni cu sute de imigranți în largul Libiei

Circa 200 de morți în naufragiul a două ambarcațiuni cu sute de imigranți în largul Libiei

AGERPRES

Circa 200 de imigranți și-au pierdut viața joi și alte zeci sunt dați dispăruți în largul Libiei, într-o nouă dramă a miilor de refugiați din Orientul Mijlociu, nordul Africii și Asia, care de mai multe săptămâni iau cu asalt continentul european, relatează vineri publicația elvețiană Le Matin. 

După cum au relatat anterior BBC și DPA, două ambarcațiuni care transportau imigranți au naufragiat joi în largul Libiei, existând temeri că sute de persoane au murit. Prima ambarcațiune, cu aproximativ 50 de persoane la bord, a trimis semnale de ajutor joi după-amiază. Cea de-a doua transporta aproximativ 400 de pasageri atunci când s-a scufundat în aceeași zi, ceva mai târziu.

Garda de coastă libiană a reușit să salveze 201 de oameni, dar mult mai mulți au fost aparent prinși în cala navei, conform unui oficial din serviciile de securitate din Zuwara, care a solicitat anonimatul. Acesta a indicat că agenții Gărzii de coastă libiene au reușit să salveze 200 de persoane, dintre care 147 au fost conduse la un centru pentru primirea imigranților ilegali din Sabratha.

Refugiații care se aflau la bordul celor două vase proveneau din Africa subsahariană, Pakistan, Maroc și Bangladesh.

Responsabilul din domeniul securității, care face parte din guvernul libian nerecunoscut pe plan internațional cu sediul la Tripoli, a declarat că "Garda de coastă își va continua operațiunile de salvare, care se vor intensifica (vineri) dimineață". "Lucrăm cu resurse foarte limitate, cele mai multe bărci pe care le folosim sunt de pescuit, pe care le împrumutăm de la proprietarii lor", a spus el.

Zuwara, situată în apropiere de granița cu Tunisia, este unul dintre principalele puncte de plecare pentru imigranți din Libia către Italia.

De-a lungul celor 1.770 de km ale coastei libiene, plecările clandestine s-au intensificat după prăbușirea în 2011 a regimului condus de Muammar Gaddafi, care a provocat haos în țară, comentează Le Matin. Subminată de violențe, Libia are două guverne rivale, o situație care facilitează activitatea traficanților de persoane.

Libia este situată la numai 300 de km de insula italiană Lampedusa, unde sute de imigranți din Africa, Siria sau alte zone de conflict încearcă să ajungă în fiecare săptămână.


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Eduard Hellvig, atac dur la medicul Cîrstoiu: „Când spectacolul începe să fie fluierat, își iau trusa de machiaj și își văd de drum”