Două drone ale Coreei de Nord s-au prăbuşit în Coreea de Sud. Cum arată acestea - VIDEO

Două drone ce ar aparţine Coreei de Nord s-au prăbuşit în Coreea de Sud în ultimele două săptămâni, informează oficiali guvernamentali ai Coreei de Sud, citaţi de CNN.

Două drone care ar aparţine Coreei de Nord s-au prăbuşit în Coreea de Sud. Cum arată acestea - VIDEO

O dronă a fost descoperită luni în insula Baengnyeong, o locaţie importantă pentru armata Coreei de Sud, informează CNN .

Drona s-a prăbuşit în aceeaşi zi în care a avut loc un schimb de focuri între cele două Corei.

"Investigăm drona care s-a prăbuşit în insula Baengnyeong considerând că aparţine Coreei de Nord", a declarat un purtător de cuvânt al preşedinţiei sud-coreene.

Pe 24 martie, o altă dronă a fost găsită în Paju, un oraş situat la câţiva kilometri de zona demilitarizată. Un cuvânt nord-coreean apărea inscripţionat pe dronă.

Ambele drone au culoarea albastră şi dimensiunile lor sunt reduse.

Găsirea dronelor a dat naştere speculaţiei că regimul de la Phenian a folosit această metodă de a culege informaţii prin intermediul aerului deoarece nu deţine sateliţi.

Tensiunile s-au amplificat în ultimele zile între cele două Corei. Coreea de Sud a anunţat luni că a răspuns la salvele de artilerie lansate de Coreea de Nord în cadrul exerciţiilor efectuate la frontiera lor maritimă, pe care Phenianul o contestă de şase decenii. Coreea de Nord a tras aproximativ 500 de obuze luni, în cursul unui exerciţiu la frontiera maritimă cu Sudul, dintre care aproximativ 100 au căzut de partea sud-coreeană, a anunţat Ministerul Apărării, la Seul.

Liderul Coreei de Nord a calificat, astăzi, drept "foarte gravă" situaţia din peninsula coreeană .

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

2 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...

3 VIDEO Încă o dovadă că „mielul lui Dumnezeu” este un fariseu / Reacția scandaloasă a lui Gigi Becali când a fost întrebat din ce bani și-a luat opt mași…

4 Câți bani iei la pensie în 2026 după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Calcule exacte

5 Baronul PSD Vasile Iliuță și-a trecut numele pe un indicator stradal în Italia după ce a cumpărat un complex turistic la preț de chilipir