EFE: Vladimir Putin, în vizită la Viktor Orban, pe care îl consideră aliatul său în UE

EFE: Vladimir Putin, în vizită la Viktor Orban, pe care îl consideră aliatul său în UE

Președintele rus Vladimir Putin se va întâlni marți, la Budapesta, cu premierul ungar Viktor Orban, pe care îl consideră 'aliatul său important' în Uniunea Europeană, comentează EFE.

Vizita șefului statului rus în Ungaria se va axa pe criza din Ucraina și pe securitatea energetică și are loc la două săptămâni după cea efectuată de cancelarul german Angela Merkel, care a fost interpretată drept o încercare de a atrage mai mult această țară 'rebelă' către mainstream-ul Europei.

Budapesta a formulat mai multe critici la adresa sancțiunilor impuse de UE împotriva Moscovei pentru rolul jucat de Rusia în conflictul dintre Kiev și separatiștii proruși din estul Ucrainei, susținând în principal că afectează interesele economice ale Ungariei. Pe de altă parte, conservatorul Orban, aflat la putere din 2010, promovează o politică externă de 'deschidere către Est', adică de apropiere de Moscova, în timp ce continuă să-și reafirme angajamentul față de NATO și UE.

Astfel, în pofida criticilor formulate, Ungaria a votat întotdeauna în favoarea sancțiunilor (împotriva Rusiei) în Consiliul European, după cum amintește Attila Juhász, analist la Institutul Political Capital.

'Este o politică de tip balansoar', spune Juhász, făcând aluzie la încercarea lui Orban de a menține relații bune atât cu Bruxellesul și partenerii săi europeni, cât și cu Moscova. 'Va fi greu de menținut această politică de echilibru, deoarece Ungaria face parte dintr-un sistem de cooperare și nu este ușor să menții această linie când te pui de-a curmezișul (acestui sistem)', insistă analistul ungar.

Recent, într-o reuniune cu ușile închise, Orban le-a cerut liderilor din partidele de opoziție să sprijine politica sa externă. Potrivit MTI, la respectiva reuniune, șeful guvernului de la Budapesta ar fi pledat pentru consolidarea relațiilor cu SUA, pentru continuarea sprijinului în favoarea Ucrainei și pentru 'edificarea unei cooperări pragmatice' cu Rusia.

În ceea ce-l privește, lui Putin vizita în Ungaria îi este de folos pentru a-și putea demonstra influența într-o țară comunitară și pentru a dovedi că 'este acceptat în interiorul UE', susține Juhász. În septembrie 2014, Budapesta a provocat consternare la Bruxelles, după ce a întrerupt livrările de gaz către Ucraina, argumentând că avea nevoie de hidrocarburi pentru a satisface o creștere a cererii interne. Măsura a fost adoptată după o întâlnire între Orban și președintele Gazprom, Alexei Miller. Totuși, la 10 ianuarie Ungaria a reluat furnizarea de gaz către țara vecină.

Însă tema energiei va fi abordată marți de Putin și Orban. Încă dinaintea izbucnirii crizei din Ucraina, care a pus pe poziții divergente Rusia și Occidentul, Ungaria semnase un acord polemic cu Moscova cu privire la extinderea și modernizarea unicei centrale nucleare ungare, Paks, situată la sud de Budapesta.

Orban a anunțat vinerea trecută că una dintre temele pe care intenționează să le abordeze la întâlnirea cu Putin este semnarea unui nou acord de livrare a gazelor naturale (de la Rusia către Ungaria) pe termen lung, în condițiile în care acordul existent expiră la sfârșitul acestui an. Acesta este un punct important pentru țara central-europeană, unde 80% din gazul consumat provine din Rusia. În acest mod, Orban le va transmite cetățenilor ungari că bunele relații cu Moscova sunt importante pentru a putea obține energie ieftină, comentează Juhász.

Pe de altă parte, circa 3.000 de persoane, potrivit organizatorilor, au manifestat luni seară la Budapesta împotriva vizitei lui Vladimir Putin și pentru a denunța întărirea legăturilor dintre Ungaria și Rusia la inițiativa premierului Viktor Orban. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 Dorel Vișan, premiat de Masonerie pentru prezența la Moscova...