Erdogan: Un nou atac al grupării Daesh împotriva unei baze militare turce în Irak; 18 jihadiști uciși

Erdogan: Un nou atac al grupării Daesh împotriva unei baze militare turce în Irak; 18 jihadiști uciși

Forțele militare turce staționate în nordul Irakului au respins în noaptea de joi spre vineri un nou atac din partea grupării Statul Islamic (SI) împotriva bazei lor din Bachiqa, ucigând 18 atacatori, a declarat președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, informează vineri AFP. 'Optsprezece membri ai organizației teroriste Daesh (acronimul arab al SI), ce vroiau să se infiltreze în tabăra Bachiqa (lângă Mossul), au fost eliminați', a declarat Erdogan la Istanbul, în cadrul unei conferințe de presă.

Președintele Turciei a confirmat că niciun soldat turc nu a fost ucis sau rănit. 'Soldații noștri de acolo sunt pregătiți să facă față oricărei situații', a adăugat președintele turc.

Gruparea jihadistă SI a mai atacat această bază militară turcă în decembrie anul trecut. Baza este situată lângă al doilea oraș ca mărime din Irak, Mossul, oraș care se află în mâinile jihadiștilor din iunie 2014. Patru soldați turci au fost răniți în timpul acestui atac, potrivit unei surse guvernamentale turce.

Înainte de acest prim atac, Ankara a desfășurat sute de soldați suplimentari și tancuri la Bachiqa, provocând tensiuni cu guvernul de la Bagdad, care a cerut retragerea totală a militarilor turci.

În final, Ankara a anunțat la 19 decembrie 2015 retragerea a cel puțin unei părți dintre militarii săi, după un apel în acest sens adresat de președintele american Barack Obama omologului său turc Recep Tayyip Erdogan.

Turcia nu a precizat numărul de militari retrași de la baza Bachiqa. Cu toate acestea, Erdogan a afirmat vineri că aceste atacuri arată 'cât de mare dreptate are Turcia' să aibă un contingent armat în această zonă.

De mai multe luni, un contingent turc antrenează în această bază combatanți irakieni pentru a lupta împotriva SI. Ankara afirmă că întăririle trimise la fața locului aveau drept unică misiune să asigure protecția instructorilor militari.

AGERPRES

 

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Nicușor Dan întoarce oficial spatele USR cu patru zile înainte de alegeri: Opțiunea mea pentru votul de dumini…

2 Reguli esențiale dacă ai simptome COVID, de la un medic de la Matei Balș. Cum se folosește un pulsoximetru și …

3 Pute a Rusia de la o poștă. Cu Mirel Palada pe coadă

4 Mda...

5 Nicușor Dan a concediat-o pe nașa Gabrielei Firea, care câștiga 4000 € / lună de la Primăria Capitalei