Explozie puternică la Odesa, pe fondul îngrijorărilor Kievului cu privire la destabilizare în sud-estul Ucrainei

Explozie puternică la Odesa, pe fondul îngrijorărilor Kievului cu privire la destabilizare în sud-estul Ucrainei

O explozie puternică a zguduit în noaptea de miercuri spre joi Odesa, important oraș-port ucrainean la Marea Neagră, în contextul în care presa de la Kiev informase anterior că așa-numitul fost ministru al apărării din autoproclamata 'republică populară' Donețk, Igor Ghirkin (Strelkov), s-ar pregăti să se deplaseze la Odesa, conform unei declarații făcute de comandantul adjunct al unuia din sectoarele comandamentului responsabil de operațiunea din estul Ucrainei, Valentin Fedicev.

Acesta amintise că primăvara trecută Girkin a ocupat, cu milițiile sale, Slaviansk, Kramatorsk, Lisiciansk, Rubejnoe, în regiunea Donețk.

De aceea, posibilitatea ca Ghirkin să se deplaseze la Odesa este văzută de autoritățile de la Kiev drept o amenințare gravă de destabilizare a situației, în cazul în care nu este vorba de un simplu zvon.

'Sud-estul Ucrainei ar putea să explodeze săptămâna viitoare', titra miercuri, în acest context, cotidianul rus Nezavisimaia Gazeta.

Șeful unui think-tank din Kiev pentru problemele armatei,Valentin Badrak, a declarat pentru ziarul rus că 'nu exclude nimic'. 'Ar putea fi o provocare în scopul de a justifica necesitatea protejării cetățenilor vorbitori de limbă rusă. În zona roșie de risc se află în primul rând Odesa și Harkov, urmează Mariupol și Berdiansk', a punctat el, adăugând că, spre deosebire de situația de acum un an, serviciile secrete și forțele de securitate ucrainene sunt pregătite 'să-l întâmpine' pe Ghirkin.

Chiar mai mulți analiști ucraineni prezic o tensionare a situației în sud-estul Ucrainei în viitorul apropiat, mai spune același expert. 'Barack Obama nu a luat o decizie clară cu privire la livrarea de arme Ucrainei. 'Formatul de negocieri Normandia' și-a epuizat resursele: acordurile de la Minsk nu sunt respectate. Impunitatea le dă curaj celor care vor să destabilizeze Ucraina, pentru a nu merge mai departe. Ei nu au prea mult timp (...) — aproximativ o jumătate de an, potrivit estimărilor noastre', a declarat expertul Valentin Badrak.

La 9-10 martie, potrivit acestuia, ar putea începe o nouă fază a confruntării. Este greu de presupus locul care ar putea deveni epicentrul noii etape de escaladare și dacă aceasta va duce la acțiuni militare de amploare.

Pe fundalul acestor temeri, explozia de noaptea trecută a fost calificată drept atentat terorist de autorități.
Deflagrația s-a produs în jurul orei locale 00.30 la parterul unei clădiri, unde se află și sediul mișcării 'Pravâi Sektor' ('Sectorul de dreapta', ultraradicală). Deflagrația a fost într-atât de puternică, încât unda de șoc a spart geamurile imobilelor din apropiere, după cum a relatat publicația locală Dumskaia.net.

În urma incidentului, nicio persoană nu a avut de suferit. Au fost grav avariate sediul mișcării 'Pravâi Sektor', de la subsolul clădiri, și un apartament de la primul etaj, precum și mai multe autoturisme parcate în zonă, potrivit Ukrainskaia Pravda.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…