Forțele kurde controlează 90% din Kobani (comandament american)

Forțele kurde au recucerit de la gruparea Statul Islamic (SI) "aproape 90% din orașul Kobani" în Siria, a anunțat luni într-un comunicat comandamentul militar american în Orientul Mijlociu (CENTCOM).

"CENTCOM confirmă că forțele anti-SI controlează aproape 90% din orașul Kobani", potrivit comunicatului, citat de AFP.

"Războiul împotriva grupării Statul Islamic este departe de a se fi încheiat, dar eșecul ei la Kobani privează SI de unul dintre obiectivele sale strategice", a salutat comandamentul SUA.

Anterior în aceeași zi, Washingtonul s-a arătat prudent după anunțul victoriilor forțelor kurde la nivel local.

"Kobani rămâne disputat", a afirmat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat Jennifer Psaki, estimând că forțele anti-SI controlează "aproximativ 70% din teritoriu la Kobani și lângă Kobani".

De la începutul bătăliei la mijlocul lunii septembrie, luptele pentru oraș au făcut peste 1.800 de morți, dintre care mai mult de 1.000 în rândurile jihadiste, potrivit unui nou bilanț al Observatorului sirian pentru drepturile omului (OSDO).

Forțele kurde au luptat pe teren, cu sprijinul crucial al loviturilor aeriene ale coaliției contra SI conduse de Statele Unite. În total, aliații au efectuat 705 lovituri asupra SI în oraș și împrejurimi, potrivit statisticilor militare americane. AGERPRES


populare
astăzi

1 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

2 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

3 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

4 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

5 Amănunte care dau de gândit / Averea spectaculoasă în cash a vedetei Nordis Laura Vicol, ignorată ani la rând de ANI și Fisc