Guvernul Tsipras anunță numeroase măsuri împotriva austerității

Guvernul Tsipras anunță numeroase măsuri împotriva austerității

Mai multe măsuri care se opun austerității impuse Greciei din 2010 de finanțatorii săi internaționali - UE și FMI - au fost anunțate miercuri de miniștrii noului guvern condus de Alexis Tsipras, cu ocazia preluării portofoliilor, relatează AFP.

Cel mai simbolic anunț se referă la reintegrarea femeilor de serviciu concediate de la Ministerul Finanțelor a căror luptă de un an și jumătate a devenit emblema rezistenței față de politica de austeritate.

Această măsura va afecta circa 300 de angajate, din cele 595 care asigurau întreținerea diferitelor administrații financiare în întreaga Grecie până la disponibilizarea lor în septembrie 2013.

Femeile de serviciu nu vor fi singurele beneficiare ale recentei schimbări politice de la Atena. "Concedierile din rândul funcționarilor publice contrare Constituției vor fi anulate", a declarat viceministrul reformei administrative, Giorgos Katrougalos, cu referire la cadrele didactice, câteva mii de funcționari care au fost trecuți în rezervă și apoi concediați, fără procesul de evaluare promis.

Mass-media din Grecia apreciază numărul noilor angajări la aproape 7.500, o picătură dintr-un pahar cu apă, se apără guvernul Tsipras, după ce în sectorul bugetar au fost desființate în patru ani 200.000 de posturi, rămânând la puțin peste 600.000 în prezent.

Noul ministru al muncii, Panos Skourletis, a anunțat intenția sa de a stabili salariul minim la 751 de euro, față de 580 de euro în momentul de față.

În ce privește protecția socială, ministrul adjunct Dimitris Stratoulis și-a fixat printre priorități, potrivit declarațiilor sale făcute la postul de televiziune Antenna, eliminarea dispozițiilor impuse de troica finanțatorilor referitoare la vârsta de pensionare și scăderea nivelului pensiilor. El nu a precizat dacă a vorbit despre măsuri deja adoptate sau despre altele indicate de Uniunea Europeană și Fondul Monetar Internațional.

De asemenea, el dorește restabilirea unei pensii în valoare de 300 de euro pentru pensionarii neasigurați.

La rândul său, Ministerul Sănătății dorește suprimarea taxei de cinci euro pentru spitalizare și a taxei de un euro pentru rețete.

Un program cu care Syriza și-a făcut campanie, dar care vine contra politicii impuse din 2010 de troica finanțatorilor internaționali, UE, BCE (Banca Centrală Europeană) și FMI.

Sfârșitul austerității nu înseamnă un derapaj bugetar, a încercat să dea asigurări ministrul elen al finanțelor, Yanis Varoufakis. "Suntem în favoarea unui stil de viață modest, nu credem că dezvoltare economică înseamnă creșterea numărului de mașini Porsche Cayenne pe străzile înguste din orașele noastre (...) și a concentrației de dioxid de carbon din atmosferă", a mai afirmat ministrul grec. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

5 De citit...