Imigrație: Austria a întărit controalele la frontierele estice; blocaje rutiere la granița ungară

Austria a întărit controalele la frontierele estice, din cursul serii de duminică, măsura fiind decisă în urma descoperirii, joi, a 71 de refugiați morți într-un camion abandonat pe o autostradă din estul țării, transmite Reuters.

'Vom întreprinde controale pe o perioadă nedeterminată de timp la toate trecerile de frontieră importante din zona de est, verificând toate autovehiculele care ar putea avea ascunzători pentru oameni', a declarat ministrul de interne Johanna Mikl-Leitner la postul de radio ORF.

Primele astfel de puncte de control întărit au început să funcționeze în landul Burgenland duminică, în jurul orei 20:00.

Instituirea acestor puncte de control a fost convenită cu autoritățile din Ungaria, Slovacia și landul german Bavaria, au precizat autoritățile austriece, conform site-ului televiziunii publice.

Din cauza acestor controale, luni dimineață, pe autostrada M1, ce face legătura între Ungaria cu Austria, se formase o coadă pe o distanță de 20 km, după cum relatează MTI, preluată de Reuters. Un blocaj s-a creat de asemenea pe o șosea secundară spre Austria, a indicat compania națională de drumuri Magyar Kozut.

În ultimele zile, poliția ungară a reținut 8.792 de imigranți, majoritatea intrați pe la granița cu Serbia, menționează Reuters. AGERPRES


populare
astăzi

1 Mitingul AUR, un eșec care pune sub semnul întrebării cifrele din sondaje...

2 LIVE Protestul AUR / Mulțimea se mută la Arestul Central

3 Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”

4 „Prima dată când oamenii din sală tac. În 27 de ani”

5 Centrala de apartament poate aduce amenzi uriașe și dosar penal