Imunitatea unui președinte în exercițiu nu poate fi absolută, consideră CEDO referitor la cazul lui Vladimir Voronin

Imunitatea unui președinte în exercițiu nu poate fi absolută, consideră CEDO referitor la cazul lui Vladimir Voronin

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis marți că un președinte în exercițiu nu poate beneficia de o imunitate absolută, condamnând Republica Moldova pentru că l-a protejat excesiv pe unul dintre foștii săi președinți, Vladimir Voronin, împotriva urmăririi în justiție pentru calomnie, relatează AFP.

Este pentru prima dată când CEDO este chemată să se pronunțe în legătură cu imunitatea unui președinte în exercițiu. Judecătorii de la Strasbourg au fost sesizați de către responsabili politici ai opoziției din Republica Moldova, care au considerat că au fost calomniați în 2004 și 2007 de către președintele din acea vreme, comunistul Vladimir Voronin.

În cadrul unor apariții televizate, Voronin l-a acuzat pe unul dintre reprezentanții opoziției de apartenență la KGB și pe un altul de instaurarea unui sistem de corupție de tip mafiot.

Instanțele din Republica Moldova au considerat că Voronin beneficia de o imunitate în baza căreia nu trebuia să răspundă pentru opiniile pe care le exprima ca președinte.

CEDO a decis însă că justiția din Republica Moldova nu a păstrat ''un echilibru just'' între necesitatea de a apăra libertatea de expresie a președintelui și interesul reclamanților ''de a obține un răspuns motivat la plângerile lor".

Justiția din Republica Moldova ar fi trebuit să analizeze dacă șeful statului a făcut declarațiile litigioase ''în timpul exercitării mandatului său'', a precizat CEDO.

Printre altele, dispoziția constituțională privind principiul imunității președintelui Republicii Moldova nu stabilește și limitele, au remarcat judecătorii CEDO. Ea este deopotrivă ''absolută'', pentru că ''nu se poate ceda în fața altor imperative'', și ''perpetuă'', deoarece continuă să prevaleze și după ce președintele și-a părăsit funcția, relevă CEDO.

Însă, "inviolabilitatea și imunitatea generale trebuie evitate'', a tranșat instanța de la Strasbourg.

AGERPRES


populare
astăzi

1 „Dacă, în deliberare, un judecător nu se prezintă, el este considerat demis automat” / Un profesor de drept aruncă bomba în curtea CCR

2 VIDEO Declarație de o lașitate absolută a ministrului PSD al Justiției despre porcăria făcută de „soldații partidului” la CCR

3 Asta înseamnă PSD, oameni buni...

4 „Băi, boschetarilor! Iar faceți manevre cu CCR-ul?” / Val de indignare pe contul de facebook al președintelui PSD, Sorin Grindeanu

5 Surpriza unor vloggeri care au comparat prețurile din România cu cele din 11 țări. „Acum îmi dau seama cât de grav e la noi”