Cămila lui Putin, salvată de ucraineni: simbolul grotesc al unui război disperat

Cămila lui Putin, salvată de ucraineni: simbolul grotesc al unui război disperat

În timp ce armata rusă își pierde vehiculele și moralul, animalele devin ultimele „resurse de front” ale Kremlinului.

Cămilă aparținând forțelor ruse, capturată de ucraineni/FOTO:X

Cămilă aparținând forțelor ruse, capturată de ucraineni/FOTO:X

De la tancurile „țestoasă” acoperite cu tablă ruginită, până la măgari și cămile duse la război — invazia lui Vladimir Putin în Ucraina a ajuns într-un punct al absurdului.

Imagini apărute zilele trecute arată momentul în care militarii ucraineni au salvat o cămilă folosită de trupele ruse într-un sat din estul țării. Animalul uriaș, un exemplar de cămilă bactriană de aproape o tonă, aleargă pe un drum distrus, în spatele unei camionete albe pline de soldați ucraineni, scrie The Sun.

Cămila a fost găsită rătăcind fără țintă, după ce forțele Kievului au cucerit o poziție rusească. Potrivit rapoartelor locale, fusese folosită pentru transport de echipamente militare.

„Arăta obosită și speriată, dar e vie. E mai mult decât putem spune despre majoritatea tancurilor rusești abandonate pe aici”, a glumit un soldat ucrainean într-un clip video devenit viral.

Este a doua oară când o cămilă apare pe frontul din Ucraina. Prima a fost surprinsă în februarie, călărită de un soldat rus.

De la tancuri „țestoasă” la animale de povară

Cămilele bactriene, cunoscute și sub numele de cămile mongole, pot supraviețui la frig, căldură și lipsă de hrană. În sudul Rusiei trăiesc aproximativ 10.000 de exemplare, folosite uneori ca animale de povară.

Cum flota de vehicule militare a Rusiei a fost decimată, Ministerul Apărării de la Moscova a început, potrivit platformei United24, să livreze măgari și cai pe front, pentru transportul muniției și al proviziilor.

Deputatul Viktor Sobolev, membru al comisiei de apărare din Duma de Stat, a justificat public folosirea animalelor: „E normal. Dacă un măgar moare, e mai bine decât să pierdem doi oameni cu o mașină lovită de dronă.”

Această logică cinică a devenit noua normă a unei armate care pare să funcționeze la limita improvizației.

Inovațiile ridicole ale unui război pierdut

Rusia a început să trimită pe front tot felul de vehicule improvizate. Cea mai bizară invenție: „tancul țestoasă”, acoperit cu plăci metalice și fâșii de material, menite să-l protejeze de drone.

Rezultatul: un monstru lent, cu vizibilitate redusă, vulnerabil la atacurile ucrainene. Alte tancuri T-80 au fost văzute în Donbas, îmbrăcate în structuri de oțel și lanțuri, arătând mai degrabă ca niște cotețe mobile decât ca mașini de luptă.

Aceste imagini au devenit simboluri ale disperării militare a Kremlinului — o armată uriașă, dar tot mai arhaică, care își caută soluțiile în improvizație și cruzime.

Cămila salvată, cu cele două cocoașe legănându-se printre tancuri distruse, a devenit o imagine virală. O metaforă involuntară a absurdității unei invazii care, după trei ani, pare să nu mai aibă nici sens, nici direcție.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Ascultați și citiți ce spune această procuroare despre dosarele lui Vanghelie!

2 VIDEO Cine sunt cei 11 magistrați care s-au dus să vorbească deschis, în fața camerelor de vederi, despre justiție cu președintele

3 De citit... / Frații „suedezi” Micula atacă România prin intermediul unui mare site conservator și pro-trumpist

4 „Nu știu cum au gândit cei de la Cotroceni” / Președintele, ironizat de Augustin Zegrean

5 Scenarii de coșmar privind o nouă eră a războiului. Avertizarea unui profesor asupra unor arme care șterg amintirile soldaților și abilitățile de lupt…