Japonia a repornit un prim reactor nuclear, la mai mult de 4 ani după Fukushima (oficial)

Un prim reactor nuclear a fost repornit marți dimineața în Japonia, la mai mult de patru ani după accidentul de la Fukushima, care, din septembrie 2013, a dus la oprirea tuturor centralelor din această țară, informează AFP. 

'Reactorul numărul 1 al centralei din Sendai (1.000 de kilometri la sud-vest de Tokyo, în prefectura din Kagoshima) a fost repornit la orele 10:30 (01:30 GMT), a anunțat, pentru AFP, un purtător de cuvânt al companiei Kyushu Electric Power.

Nucleul centralei va intra în reacție în lanț auto-întreținută începând de la orele locale 23:00 (14:00 GMT). El va începe să genereze vineri energie electrică, ce va fi exploatată comercial din septembrie, potrivit companiei.

'Doresc ca repornirea să fie efectuată prin garantarea întregii securități, care va trebui să fie prima prioritate', a declarat, luni seara, premierul pro-nuclear Shinzo Abe.

Dorită de acest guvern conservator, această repornire a programului nuclear este motivată, în primul rând, din rațiuni economice (costul energiei importate).

În fața guvernului, o majoritate a populației își pune întrebări în legătură cu pertinența unei reporniri, calificată drept 'eroare' de Naoto Kan, premier în momentul accidentului de la Fukushima și devenit, de atunci, unul dintre cei mai virulenți militanți anti energie nucleară, asemeni altor predecesori, printre care Junichiro Koizumi (2001-2006), mentorul lui Shinzo Abe.

Strigând 'saikado hantai' (împotriva repornirii), circa 200 de persoane, potrivit postului public NHK, venite din diferite regiuni ale Japoniei unde se află instalații nucleare, protestau în fața intrării centrale și o manifestație este prevăzută pentru marți seara, în fața reședinței premierului în Tokyo.

Reactorul respectiv, intrat pentru prima dată în funcțiune în iulie 1984, a fost oprit la 10 mai 2011 pentru cel de-al 21-lea ciclu regulat de mentenanță, respectând calendarul obișnuit, ce prevede între 3 și 4 luni de pauză de rutină, după 12-13 luni de funcționare.

Cu toate acestea, el nu a putut fi reactivat de atunci din cauza deciziei autorităților de a instaura normele de siguranță cele mai severe după dezastrul de la Fukushima, a cărui amploare a depășit toate dispozițiile tehnice de siguranță.

Acesta este primul reactor repus în funcțiune în conformitate cu noua reglementare intrată în vigoare în iulie 2013, menită să facă centralele nucleare mai apte în fața unei catastrofe nucleare, un atentat terorist sau o prăbușire de avion. AGERPRES


populare
astăzi

1 Dan Șucu, patronul Rapidului, agent al Securității cu un nume emblematic / Povestea de informator a lui „Mircea Crișan”

2 Răsturnare de situație? / Parchetul General a trecut de partea corupților? / Spune că decizia CJUE privind prescripția se aplică doar cazurilor de fraudă …

3 Fost candidat la Primăria Sectorului 3, arestat în cazul fraudelor cu pensii

4 Voi ați citit asta? / Că, dacă se închide Kozludui, rămânem în aer?

5 Expert / Decizia de a ține închiși 42 km de autostradă gata pune vieți în pericol