Lech Walesa vrea ca Polonia "să împrumute sau să închirieze" arme nucleare

Fostul preşedinte polonez Lech Walesa şi-a exprimat dorinţa ca ţara sa "să împrumute sau să închirieze" arme nucleare pentru a răspunde ameninţării reprezentate, în opinia sa, de Rusia lui Vladimir Putin, potrivit unui interviu publicat miercuri de cotidianul Rzeczpospolita şi citat de AFP.

"Polonia trebuie să se arate fermă în faţa Rusiei. Putin caută să ne inducă teama cu arma sa nucleară, atunci de ce nu am avea şi noi un asemenea arsenal nuclear?", a întrebat liderul istoric al sindicatului Solidaritatea.

"Ar trebui să împrumutăm, să luăm cu chirie arme nucleare şi să-i arătăm lui Putin că dacă un soldat rus pune un singur picior pe teritoriul nostru, vom lovi. Să fie clar", subliniază Walesa, în vârstă de 70 de ani.

În prezent, nu există posibilitatea de a "împrumuta" sau "închiria" arme nucleare. Totuşi, unele state, ca Belgia, Germania, Olanda, Italia şi Turcia găzduiesc pe teritoriul lor arme nucleare "partajate" în cadrul NATO.

Amintind că fostul lider comunist polonez Edward Gierek voia să obţină "discret" arme nucleare, Walesa a afirmat că Polonia ar trebui "să spună tare: «Domnule Putin, nu vă vom lăsa să faceţi un pas înainte. Dacă încercaţi, veţi pieri şi vom pieri şi noi»".

"Eu, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, voi merge să lupt împotriva lui Putin pentru a apăra Polonia. Îmi plac ruşii, dar nu voi permite ca forţe străine să intre în Polonia", continuă Lech Walesa.

Pe de altă parte, el se declară partizan al intrării Poloniei în zona euro, apreciind că ţara sa a întârziat mult în acest sens şi sperând că acest lucru "se va întâmpla înainte de moartea" sa.

Dacă actualul preşedinte Bronislaw Komorowski este favorabil aderării la zona euro, Guvernul de centru-dreapta nu este la fel de grăbit.

 


populare
astăzi

1 Foarte interesante amănunte... / A început și la noi?

2 Acesta este PSD, oameni buni! / În premieră, un membru al conducerii unei companii de stat își pierde accesul la documente secrete și trebuie dat afară

3 Cine se afla la bordul unui avion Iliușin Il-76 al guvernului Rusiei care a zburat din Iran la Moscova zilele trecute?

4 Acuzațiile lansate de fugarul Cristian Rizea împotriva unor cadre SRI au fost infirmate. Adevărul din spatele „generalului Pufi”

5 VIDEO „Inițial au spus da. Grindeanu greșește” / Un lider AUR dezvăluie unde a picat înțelegerea cu PSD