Liderii zonei euro discută despre un eventual Grexit temporar și reducerea datoriei

Liderii zonei euro discută despre un eventual Grexit temporar și reducerea datoriei

Cei 19 sefi de stat si de guverne din zona euro examineaza duminica seara, intre altele, un Grexit temporar, in cazul in care nu se ajunge la un acord asupra unui plan de salvare a Greciei, si daca tara are nevoie sau nu de o reducere a datoriei, potrivit unui document al Eurogrup obtinut de agentiile de presa.

In concluzia documentului - de patru pagini - cu propuneri, transmis sefilor de stat, pe care Associated Press precizeaza ca l-a obtinut, ministrii Finantelor afirma ca Greciei i se vor oferi "negocieri rapide cu privire la o suspendare din zona euro, cu o eventuala restructurare a datoriei", in cazul in care nu se ajunge la un acord asupra unui plan de salvare, scrie Mediafax.

Masura unui eventual Grexit temporar a fost pusa intre paranteze in document - ceea ce inseamna ca le-a fost transmisa liderilor spre examinare.

In document, in care se arata ca Grecia a parcurs un drum lung pentru a raspunde exigentelor creditorilor, Eurogrupul afirma ca tara ar putea avea nevoie de o finantare de 82-86 de miliarde de euro (91-96 de miliarde de dolari).

Alta problema aflata pe masa celor 19 lideri este daca Grecia are sau nu nevoie de o reducere a datoriilor.

In proiectul transmis liderilor zonei euro, sunt exprimate "inrijorari serioase" cu privire la sustenabilitatea datoriei Greciei, dar nu pare sa existe un consens asupra a ceea ce este de facut.

Aceasta problema, la fel ca ca cea a unei iesiri temporare a Greciei din zona euro (Grexit), a fost pusa intre paranteze in documentul obtinut de AP, ceea ce arata ca este supusa liderilor.

Guvernul grec a transformat reducerea datoriilor intr-un element-cheie al strategei sale de negociere in ultimele cateva luni.

Grecia are o datorie de aproximativ 320 de miliarde de euro (355 de miliarde de dolari), reprezentand 180% din PIB-ul sau anual. O taiere directa a datoriei este improbabila, insa Grecia ar putea obtine termene de rambursare mai lungi sau taierea dobanzilor pe care le plateste pentru aceste datorii.

Guvernul grec parea ca a acceptat, duminica seara, o serie de cereri din partea creditorilor europeni, pe care anterior le-a denuntat si respins prin referendum.

Printre propunerile din proiectul de patru pagini transmis sefilor de state si de guvern pe care Grecia le-a acceptat se afla si una potrivit careia reprezentanti ai institutiilor creditoare urmeaza sa aiba un fel de "baza" la Atena.

Era neclar daca "abilitatea de a lucra pe teren" va fi similara supravegherii la care Grecia a fost supusa dupa planul de ajutorare initial, in 2010. Multi greci au denuntat atunci ceea ce ei considerau un amestec strain in treburile lor.

Potrivit documentului obtinut de AP, Grecia a fost de asemenea de acord sa intreprinda reforme "ambitioase" in domeniile pensionarii si pe piata muncii, si sa-si accelereze "in mod semnificativ" programul de privatizare.

Potrivit documentului, Guvernul a fost de acord sa legifereze un prim set de masuri pana miercuri.

Intalnire intre Tsipras, Hollande, Merkel si Tusk

Premierul grec Alexis Tsipras s-a intalnit duminica seara cu presedintele francez Francois Hollande si cancelarul german Angela Merkel, intr-o pauza a summitului de urgenta al celor 19 lideri din zona euro.

Un oficial grec nu a oferit detalii suplimentare despre aceasta intalnire, la care a participat si Donald Tusk, presedintele Consiliului European.

Summitul de duminica este dedicat exclusiv Greciei, care are nevoie disperata de un acord cu creditorii sai europeni pentru a opri imediat colapsul financiar si o potentiala iesire din zona euro.

Insa, indiferent cum va arata acordul la care se va ajunge, Guvernul grec va fi nevoit sa impuna masuri de austeritate dure, noteaza AP.


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…