Mexic: Puternicul lord al drogurilor Joaquin 'El Chapo' Guzman a evadat din închisoare

Lordul drogurilor Joaquin 'El Chapo' Guzman din Mexic a reușit să evadeze dintr-o închisoare de maximă securitate pentru a doua oară în 14 ani, a anunțat guvernul duminică, transmite AFP.

Guzman a fost văzut ultima dată sâmbătă seară în apropierea sălii de dușuri din închisoarea Altiplano, la 90 de km vest de capitală, după care a dispărut, 'evadarea sa fiind confirmată', a indicat, într-un comunicat, Comisia Națională de Securitate.

"După ce s-a constatat că el nu a mai apărut", a fost declanșată alarma, "evadarea sa fiind confirmată", se arată în comunicat.

"Au fost lansate operațiuni de căutare în zonă, precum și pe drumurile din statele vecine", a precizat Comisia Națională de Securitate. Zborurile de pe aeroportul Toluca din apropiere au fost de asemenea suspendate.

După o căutare de 13 ani, armata a reușit, în februarie 2014, să-l prindă pe 'El Chapo' în timpul unui raid nocturn într-un cartier turistic din Mazatlan, în statul Sinaola.

'El Chapo', diminutiv de la 'chaparro' ('bondoc'), aluzie la cei 1,64 metri ai săi, a mai evadat dintr-o închisoare de maximă securitate în 2001, ascuns într-un coș cu lenjerie murdară.

Guzman era considerat cel mai căutat lord al drogurilor din lume, fiind liderul puternicului cartel Sinaola. AGERPRES


populare
astăzi

1 După două decenii în Poliție, Marian Godină demisionează

2 Paks a rezistat, Cernavodă s-a oprit. Ce ne spune criza Dunării despre România / Două centrale nucleare, același fluviu, aceeași secetă. Două răspunsuri…

3 VIDEO Minciună marca PSD / Filmările din dronă îl contrazic pe Alfred Simonis, care susținea că nu locuiește în palatul construit în comuna condusă de f…

4 „Eugen” / Emil Săndoi, recrutat de Securitate, a monitorizat 12 fotbaliști

5 A7 Autostrada Moldovei, traseul complet: 125 km noi până în 2026, Bucureștiul se leagă de Pașcani