NATO asigură Turcia de 'solidaritatea sa puternică' în fața 'terorismului' (Stoltenberg)

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a asigurat marți că Turcia de 'solidaritatea puternică' a Alianței în fața 'terorismului', în deschiderea unei reuniuni de urgență la Bruxelles, solicitată de Ankara, în contextul dublei sale ofensive împotriva grupării jihadiste Statul Islamic și a rebelilor kurzi, potrivit AFP și DPA.

Această reuniune 'este oportună pentru a reacționa la instabilitatea de la porțile Turciei și la frontierele NATO', a afirmat Stoltenberg, relevând că 'terorismul în toate formele sale nu poate fi în niciun caz tolerat sau justificat'.

La cererea Turciei, ambasadorii celor 28 de țări membre NATO s-au reunit marți la Bruxelles pentru consultări cu privire la creșterea tensiunii între Ankara și o parte a rebelilor kurzi, pe de o parte, și gruparea jihadistă Statul Islamic (SI), pe de alta.

Cu o zi în urmă, Stoltenberg a amintit că NATO a desfășurat deja — de la începutul anului 2013 în sud-estul Turciei — baterii de rachetă Patriot pentru a contribui la apărarea antiaeriană a țării.

Salutând faptul că Ankara s-a angajat ferm în lupta împotriva Statului Islamic, secretarul general al NATO a subliniat luni că 'autoapărarea trebuie să fie proporțională' în ceea ce privește bombardamentele turce asupra pozițiilor Partidului Muncitoresc din Kurdistan (PKK) în nordul Irakului.

'De ani de zile, există progrese în activitatea vizând o soluție politică pașnică' între Turcia și rebelii kurzi, a explicat el duminică seara la televiziunea norvegiană NRK. 'Este important să nu se renunțe la această activitate', făcuse apel Stoltenberg, citat de AFP.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Schimbări majore la pensii, ajutoare și contracte de muncă din 2026

2 Drumul Széchenyi, șoseaua legendară din Cazane înghițită de Porțile de Fier

3 Rareș Bogdan cere parlamentarilor să voteze uniformele obligatorii: „Școala nu este o paradă de modă”

4 Presa din Grecia, revoltată după afirmația ambasadoarei SUA legată de România / „Replica lui Guilfoyle care a înghețat cina de la Atena”

5 WSJ aruncă bomba / Ambasadoarea SUA la Atena ar fi revendicat debarcarea guvernului Bolojan