Omul de afaceri nominalizat ambasador al SUA în Norvegia s-a retras, după ce a fost criticat ca incompetent

Omul de afaceri nominalizat de către preşedintele american Barack Obama pentru funcţia de ambasador în Norvegia, George Tsunis, şi-a retras până la urmă candidatura, după ce a fost criticat dur ca incompetent.

Tsunis a mărturisit ziarului american Newsday că "s-a terminat".

El a fost ridiculizat în Congres, unde aleşii au fost consternaţi de prestaţia pe care a avut-o la audierea în vederea confirmării, în ianuarie.

Omul de afaceri a confundat partidul norvegian de centru-dreapta aflat la putere cu "un grupuscul extremist" şi a vorbit despre "preşedintele" acestei monarhii constituţionale.

"Am decis să nu-mi menţin nominalizarea în viitoarea sesiune a Senatului, o voi lăsa deci să expire", a declarat el pentru Los Angeles Times.

Majoritatea democrată din Senat, instituţia care confirmă nominalizările, a optat anterior, luna aceasta, să nu supună nominalizarea lui George Tsunis la vot, în urma opoziţiei a foarte mulţi senatori.

Patronul unui lanţ hotelier, George Tsunis a ajutat la colectarea de fonduri pentru campania lui Obama şi i s-a mulţumit printr-un post prestigios de ambasador, o practică în Statele Unite, în pofida criticilor exprimate de către diplomaţi de carieră.

Ambasadoarea la Paris Jane Hartley, confirmată în septembrie, se află, de asemenea, printre donatorii campaniei lui Obama.

 


populare
astăzi

1 VIDEO Prostie fără margini, de-ți vine să vomiți că trăiești în mijlocul unor astfel de personaje, după un filmuleț cu militari în centrul Craiovei

2 Scandal la negocierile SUA-Ucraina: replica tăioasă primită de emisarul lui Trump

3 Eșec usturător pentru PSD în ultimul sondaj CURS: AUR se distanțează la 34%

4 Consiliera devotată pe care Donald Trump a mutat-o în sufrageria sa privată

5 Panică la Casa Albă înainte de alegeri: Donald Trump își sabotează propriul partid