ONU face apel la donații de aproape două miliarde de dolari pentru Sudanul de Sud, amenințat de foamete

ONU face apel la donații de aproape două miliarde de dolari pentru Sudanul de Sud, amenințat de foamete

Organizația Națiunilor Unite (ONU) a lansat luni un apel la donații de 1,8 miliarde de dolari (1,5 miliarde de euro) pentru a veni în ajutorul a peste 2,5 milioane de persoane din Sudanul de Sud amenințate cu foametea, într-o țară care se confruntă de 13 luni cu un război civil, relatează AFP.

La întoarcerea dintr-o deplasare de două zile în Sudanul de Sud, șefa pentru operațiuni umanitare ale ONU, Valerie Amos, a afirmat că a constatat o situație de ''devastare și distrugere generalizate'' și ''un nivel insuportabil al suferințelor''.

''Trebuie ca luptele să înceteze, iar pacea să se reinstaureze'', a declarat Valerie Amos într-o conferință a donatorilor organizată în capitala kenyană Nairobi, sediu regional al ONU.

''Conflictul a avut un efect devastator în Sudanul de Sud și, dacă pacea nu revine rapid, va exista, de asemenea, un impact regional important'', a adăugat reprezentanta ONU.

Sudanul de Sud este pradă din decembrie 2013 unui război civil care a făcut deja zeci de mii de morți. Potrivit responsabilei ONU, ''cel mai probabil scenariu'' este cel al unei ''intensificări'' a violențelor o dată cu apropierea sezonului secetos, în timpul căruia mișcările de trupe se intensifică.

ONU estimează că mai mult de jumătate din cei 12 milioane de locuitori au nevoie de ajutor în Sudanul de Sud. Circa 2,5 milioane sunt într-o situație de criză, etapă ce precede foametea.

Conflictul din Sudanul de Sud, izbucnit între tabăra președintelui Salva Kiir și cea a fostului său vicepreședinte și rival Riek Machar, a lăsat fără adăpost aproape două milioane de persoane. Alte 500.000 s-au refugiat în țările vecine. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Dacă, în deliberare, un judecător nu se prezintă, el este considerat demis automat” / Un profesor de drept aruncă bomba în curtea CCR

2 VIDEO Declarație de o lașitate absolută a ministrului PSD al Justiției despre porcăria făcută de „soldații partidului” la CCR

3 Asta înseamnă PSD, oameni buni...

4 „Băi, boschetarilor! Iar faceți manevre cu CCR-ul?” / Val de indignare pe contul de facebook al președintelui PSD, Sorin Grindeanu

5 Surpriza unor vloggeri care au comparat prețurile din România cu cele din 11 țări. „Acum îmi dau seama cât de grav e la noi”